Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Fundația FAN Courier a organizat Primul convoi umanitar pentru Ucraina

Fundația FAN Courier, care derulează anual proiecte prin care vine în sprijinul comunităților defavorizate sau susține performanța, este prima organizație neguvernamentală românească care a reușit să deschidă un culoar umanitar pentru Ucraina și să transporte până în inima conflictului de dincolo de granițele României ajutoare esențiale pentru cetățenii afectați de război.

„La puțin timp de la declanșarea conflictului ruso-ucrainean, Fundația FAN Courier a răspuns unei solicitări de ajutor venită din Ucraina și a organizat primul convoi cu ajutoare pe direcția Halmeu-Ivano Frankivsk, de care au beneficiat 150.000 de refugiați, care s-au adăugat la o populație de peste 200.000 în zona Ivano. Am încărcat 18 t de ajutoare în două camioane și, împreună cu două ambulanțe și două vehicule mici de la Assistenza Publica Italia, am reușit să trecem granița. La două săptămâni după inițiativa Fundației, s-a deschis primul culoar oficial umanitar, prin care camioanele cu ajutoare au început să circule săptămânal”, a spus Magda Popescu, Director Executiv al Fundației, care a coordonat, în martie, organizarea și deplasarea primului convoi umanitar.

Reprezentantul Fundației a adăugat că, pe parcursul anului, au fost susținute toate transporturile umanitare pentru care s-au primit solicitări, până în prezent fiind transportate aproximativ 140 de t de ajutoare. Cu ajutorul suportului oferit de Fundația FAN Courier, cel mai cunoscut alpinist român, Horia Colibășanu, a devenit anul acesta primul român care a fluturat steagul României și al FAN Courier pe Kangchenjunga, al treilea cel mai înalt vârf din lume (8.856m), după Everest și K2. Horia Colibășanu este singurul sportiv care a reușit, în sezonul din 2022, performanța de a ajunge în vârf, fără oxigen și șerpași. Parteneriatul dintre Fundația FAN Courier și cel mai titrat alpinist român este unul pe termen lung, pentru susținerea performanțelor sportive.

Articole similare

Ad