Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Sistem pilot pentru cântărirea din mers a camioanelor în Vama Nădlac 2!

Acest sistem de preselecție a autocamioanelor în funcție de greutate va intra în funcțiune de astăzi, 3 februarie  ora 11.00, pe sensul de ieșire din România.

Timp de 30 de zile acest sistem se va afla în perioada de calibrare și de îmbunătățire a algoritmilor de selectare.

În momentul în care va fi complet operațional, CNAIR estimează o reducere cu aproximativ 20% a timpilor controalelor specifice efectuate de Compania Națională în acest punct de frontieră.

Sistemul constă în preselectarea traficului și dirijarea acestuia pe o bandă deschisă suplimentar în ACI Nădlac 2 sensul de ieșire din țară, ca urmare a determinării greutăților autocamioanelor în trafic cu ajutorul unor senzori care cântăresc greutatea acestora. Senzorii sunt amplasați în două puncte diferite pe autostrada A1 sensul de mers Arad-Nădlac (calea 1).

Sistemul de cântărire a greutății din mers reprezintă prima fază a unui proiect prin care CNAIR vrea să scurteze timpii necesari controalelor specifice pe care le efectuează în frontieră.

În următoarea fază va fi implementat un sistem de verificare automată a rovinietei.

Articole similare

Ad