Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Mai multe autorizații, pentru mai mulți doritori

Pentru 2023 au primit autorizații CEMT nu mai puțin de 644 de firme de transport, cu aproximativ 10% mai multe decât în anul anterior. Sunt însă companii cu tradiție la alocarea CEMT care nu s-au mai înscris acum. De remarcat faptul că în București + Ilfov și în alte două județe din țară au ajuns nu mai puțin de jumătate din totalul autorizațiilor CEMT disponibile la nivel național. Argeș rămâne județul cu cei mai mulți cărăuși utilizatori de CEMT.

Pentru 2023 au fost alocate în total 2.228 de autorizații CEMT, dintre care 1.024 pentru camioane Euro 5 și 1.204 pentru Euro 6. Diferența comparativ cu anul trecut este de 164 de autorizații în plus în acest an, contingentul actual fiind împărțit între mai mulți operatori de transport, respectiv 644, față de 584 în 2022 (+10%). Nu mai puțin de 51 de operatori au fost respinși la atribuirea pentru acest an.

Potrivit oficialilor Ministerului Transporturilor, distribuția autorizațiilor CEMT pentru fiecare categorie, precum și a restricțiilor de Austria, Grecia, Italia și Rusia, s-a făcut prin algoritm matematic, în timp ce alocarea „liberelor” de Ungaria s-a făcut pe baza solicitărilor.

Ținând seama de necesitatea redistribuirii resturilor rezultate din atribuirea matematică pentru fiecare categorie CEMT și restricție, astfel încât resturile respective să fie zero, Comisia CEMT a transferat 76 de autorizații CEMT de la categoria Euro 5 la Euro 6, echivalentul a 106 autorizații Euro 6. Decizia a fost dictată de faptul că, pentru a putea aloca, integral, în cadrul aceleiași clase, autorizații CEMT Euro 5, ar fi fost necesară o suplimentare a acestora din urmă cu 135. De precizat că o clasă este formată din solicitări care au condiții identice de parc, plus că s-a ținut seama și de raportul pe categorii între Euro 5 și Euro 6.

De asemenea, 4 „libere” de Rusia au fost transferate de la categoria Euro 5 la Euro 6, întrucât prima necesita, pentru atribuirea pe clase, un număr suplimentar de 10 autorizații nerestricționate de Rusia.

Personalizarea autorizațiilor CEMT a fost făcută începând cu 23 decembrie 2022, operatorii de transport având posibilitatea să solicite acest lucru (și inclusiv eventualele asocieri ale restricțiilor alocate dorite) prin aplicația dedicată ADR-SIAE.

Schimbări în topul cărăușilor cu cele mai multe CEMT-uri

Spre deosebire de anul trecut, topul cărăușilor cu cele mai multe autorizații CEMT alocate s-a modificat puțin, o parte dintre firmele cu tradiție la CEMT lipsind în acest an. Astfel, nume precum Avis Trans, din Iași, sau Filip SRL, din Arad, nu au mai solicitat autorizații pentru 2023, în timp ce alte companii, care în anii trecuți au primit mai multe CEMT-uri, acum fie au fost respinse la alocare, fie au primit mai puține.

După mai mulți ani de supremație la CEMT, H.Essers, din Bihor, a fost detronat din topul operatorilor cu cele mai multe autorizații alocate de către EU Trucking Service, din București. De altfel, în 2023, au fost nu mai puțin de 67 de firme de transport din Capitală care au primit CEMT (10,4% din total) plus 39 din județul Ilfov (6%). Alte 122 de companii sunt din Argeș (19%) și 96 din Iași (14,9%). Cu alte cuvinte, în doar 4 județe au fost distribuite jumătate din totalul autorizațiilor disponibile la nivel național.

Firmele cu cele mai multe autorizații alocate pentru 2023 (peste 15) sunt:

  • EU Trucking Service (B) – 62 de CEMT pentru Euro 6, toate „libere” pe Ungaria;
  • H. Essers (BH) – 50 de autorizații CEMT pentru Euro 6, toate „libere” pe Ungaria, câte 3 nerestricționate pe Austria și Grecia și 4 pe Italia;
  • Lagermax Autotransport (AR) – 38 de autorizații pentru Euro 6, toate nerestricționate pe Ungaria și 20 pe Italia, plus 1 CEMT pentru Euro 5, „liber” pe Italia și pe Ungaria;
  • Internațional Lazăr Company (AG) – 30 de CEMT pentru Euro 5 plus 6 CEMT pentru Euro 6;
  • Jan de Lely (BH) – 36 CEMT pentru Euro 6, din care câte două „libere” pe Italia și Ungaria;
  • Com Divers Auto RO (AG) – 35 de autorizații pentru Euro 6, din care 20 nerestricționate pe Ungaria și 5 pe Austria;
  • Deltransgrup & RO (IS) – 25 CEMT pentru Euro 5, din care două fără restricții pe Grecia, 3 pe Italia și 5 pe Rusia, plus alte 6 autorizații pentru Euro 6, din care 5 fără restricții pe Italia și 3 pe Rusia;
  • Com Divers Logistic (AG) – 30 CEMT pentru Euro 6, din care 10 „libere” pe Ungaria și câte două pe Austria și Italia;
  • Terravia (TM) – 30 de autorizații pentru Euro 6, toate „libere” pe Ungaria;
  • Est Europa Expediții (TM) – 29 de CEMT pentru Euro 6, toate „libere” pe Ungaria, și 20 „libere” pe Italia;
  • Dianthus Company (AG) – 28 de autorizații pentru Euro 5, fără restricții pe Ungaria, și câte una nerestricționată pe Grecia și Italia;
  • Caty Trans Internațional Sped (AG) – 28 de autorizații pentru Euro 5, toate nerestricționate pe Ungaria și 10 pe Italia;
  • Aldestar Top Transport (AG) – 24 CEMT pentru Euro 5, toate „libere” pe Ungaria;
  • Buvaconi Trans (B) – 16 autorizații pentru Euro 5, din care două nerestricționate pe Grecia, 3 pe Rusia și câte 5 pe Italia și Ungaria, plus alte 8 autorizații pentru Euro 6, din care 3 nerestricționate pe Rusia și câte 5 pe Italia și Ungaria;
  • Rom Vega Trading (AG) – 22 de autorizații pentru Euro 6, din care 20 „libere” pe Ungaria, 11 pe Italia și 4 pe Austria, plus alte două autorizații pentru Euro 5, câte una fără restricții pe Italia și Ungaria;
  • Selcar Internațional (B) – 20 de autorizații pentru Euro 5, din care 10 nerestricționate pe Italia și 8 pe Ungaria, plus 3 autorizații pentru Euro 6, din care una nerestricționată pe Austria și două pe Italia;
  • Ares Internațional Transport (B) – 15 autorizații pentru Euro 5 și 7 pentru Euro 6;
  • BIP Mobile (TM) – 1 CEMT pentru Euro 5 și 19 pentru Euro 6, toate „libere” pe Ungaria și 7 pe Austria;
  • Duvenbeck Logistik (BV) – 20 de autorizații pentru Euro 6, nerestricționate pe Ungaria și una nerestricționată pe Austria;
  • Ignite Logistic (SB) – câte 10 autorizații pentru Euro 5 și pentru Euro 6, dintre care câte 5 „libere” pe Italia și Ungaria, la ambele categorii;
  • Adrian Trans (VS) – 9 autorizații pentru Euro 6 (din care una liberă pe Austria, 4 pe Rusia și 5 pe Ungaria) și 7 pentru Euro 5 (din care două libere pe Grecia, una pe Italia, două pe Rusia și 3 pe Ungaria);
  • Euro Fleet Transport (CJ) – 15 CEMT pentru Euro 6, din care 10 fără restricții pe Ungaria;
  • Luar (AR) – 10 CEMT pentru Euro 6 și 5 CEMT pentru Euro 5, toate fără restricții pe Ungaria;
  • Mihai Trans 2003 (B) – 6 autorizații pentru Euro 5, toate „libere” pe Ungaria și 4 „libere” pe Italia, plus 9 autorizații pentru Euro 6, toate „libere” pe Ungaria și două „libere” pe Austria;
  • Trans Sese (CJ) – 15 CEMT pentru Euro 6, din care 5 nerestricționate pe Ungaria.

Articole similare