Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Daca intarzie solutionarea crizei din piata RCA, colapsul pare inevitabil

UNTRR a avut in data de 24.11.2015 mai multe discutii cu Misu Negritoiu, Presedintele ASF si membrii Comisiei de Buget Finante din Senatul Romaniei, pe tema cresterii costurilor cu asigurarile RCA pentru transportatorii rutieri si pericolul blocarii acestei piete. Asociatia avertizeaza ca Piata RCA este in pragul colapsului, iar alte trei firme de asigurari ar trebui sa primeasca cartonas rosu din partea ASF, dar Fondul de Garantare abia daca va acoperi situatia Astra.
 

Potrivit comunicatului primite de la UNTRR, masurile de crestere a solvabilitatii aplicabile cu 1 ianuarie 2016, pun in dificultate si asiguratorii si asiguratii. „Societatile de asigurari au nevoie de mai multi bani, iar actionarii nu sunt dispusi sa mai aduca bani de acasa pentru o afacere care nu e mereu atat de profitabila pe cat s-ar fi asteptat. Asiguratorii din Romania nu pot creste valoarea asigurarilor CASCO sau CMR, pentru ca pe aceste segmente piata este libera si transportatorii romani deja cumpara aceste asigurari direct de la firme de asigurari din strainatate. Solutia ramasa este cresterea valorilor asigurarilor obligatorii!“
Asociatia a explicat ca ASF ar trebui sa ia masuri si sa atentioneze utilizatorii de RCA/carte verde sa incheie polite de asigurare la societati de asigurare solvabile, pentru ca in situatia repetabila a cazului Astra, chiar daca Fondul de Garantare ar mai avea resurse pentru despagubiri, acestea sunt limitate la 100.000 euro/cerere despagubire, orice suma care trebuie despagubita peste aceasta valoare ramanand in raspunderea utilizatorilor! Sumele maximale de despagubire pot fi limitate la cinci milioane de euro precum in Romania sau nelimitate precum in Franta! Conducatorul auto al unui autoturism din Romania care produce o vatamare corporala severa unui Director General de banca din Franta, poate ajunge sa plateasca sume peste 10 milioane de euro despagubiri, in conditiile in care polita unei firme viabile i-ar acoperi dauna, iar in cazul unei firme de asigurari romanesti in insolventa tot ce depaseste suma suportata de Fondul de Garantare – 100.000 euro,  va trebui suportat de utilizatorul politei RCA/carte verde. Permitand functionarea in continuare a unor astfel de firme in Romania, ASF expune consumatorii de RCA/carte verde la riscuri de plata de pana la 4.900.000 Euro pentru eventuale daune produse in Romania si la sume posibil mult mai mari pentru daune produse in tari in care nu exista astfel de plafoane.
UNTRR arata ca trebuie luate masuri pe termen scurt, mediu si lung pentru a avea o piata a acestor asigurari obligatorii sustenabila, durabila si care sa nu fie expusa exceselor.
Daca pe termen mediu si lung se poate vorbi de masuri care au fost identificate in discutiile cu ASF si cu asiguratorii, niciuna din cele 17 masuri (detalii suplimentare pe site-ul www.untrr.ro, sectiunea Asigurari) nu poate fi aplicata si nici nu poate produce efectele dorite pe termen scurt.
Pe termen scurt, potrivit UNTRR, autoritatile din Romania trebuie sa decida daca mentin mecanismul de piata libera sau constata blocarea functionarii acestei piete libere. Daca se mentine acest mecanism, trebuie luate masuri pentru cresterea bazei de dispersie a riscului – de exemplu sa plateasca RCA toti posesorii de autovehicule cu numere inmatriculare – insa este foarte putin probabil sa existe in Romania capacitatea institutionala de aplicare si cu atat mai putin vointa, in pragul unui an electoral. In aceasta piata libera, costul RCA/carte verde va depasi foarte probabil 10.000 euro per vehicul comercial si 1000 euro pe Logan peste 6 luni si atunci autoritatile vor constata colapsul pietei RCA/carte verde. Solutia imediata este preluarea controlului acestei piete RCA, prin formarea unui pool de asigurari dupa modelul PAID – asigurarii obligatorii pentru locuinte, existent in Romania.
Presedintele ASF a venit cu 5 propuneri de rezolvare a situatiei actuale (detalii suplimentare pe site-ul www.untrr.ro, sectiunea Asigurari):
Cu cat cresc costurile cu RCA, cu atat scade numarul asiguratilor, situatie care creeaza o presiune tot mai mare pe sistemul de asigurari din Romania, ajungandu-se ca sistemul RCA sa devina inoperabil.
In aceasta situatie exceptionala cu care se confrunta firmele romanesti de transport rutier de marfa si persoane, lipsa de masuri din partea ASF condamna industria transporturilor rutiere din Romania la faliment sau la mutarea activitatii in tari invecinate cu politici economice responsabile. Atentionam ca prin lipsa unor masuri urgente in domeniu, autoritatile romane isi asuma reducerea contributiei transporturilor rutiere adusa in principal din exportul de servicii, in PIB-ul Romaniei si implicit reducerea Produsului Intern Brut, care oricum este ultimul din Uniunea Europeana, raportat la numarul de locuitori.

Articole similare

Ad