Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

A cincea lună consecutivă de creștere pentru export

Raportul dintre cantitatea de mărfuri și numărul de camioane corespunzătoare exporturilor României înregistrate de barometrul TimoCom în perioada 21.07-19.08 2021 a continuat să crească, ajungând la cea mai mare valoare din 2021, de 44/56, după ce și în luna anterioară atinsese un vârf pentru acest an, 33/67.

Toate destinațiile de export al mărfurilor românești au înregistrat creșteri. Cele mai mari progrese față de luna anterioară sunt pe relația cu Italia (de la 43/57 la 63/37), Polonia (de la 52/48 la 72/28) și Franța (de la 46/54 la 60/40). Iar cele mai mici creșteri sunt pe relația cu Marea Britanie (de la 24/76 la 28/72), Belgia (de la 14/86 la 21/79) și Olanda (de la 18/82 la 25/75).

Cele mai mari rapoarte dintre cantitatea de marfă și numărul de camioane pentru export sunt cu Polonia, ca și în luna anterioară, următoarele două clasate fiind și ele aceleași, doar că acum Italia este pe locul al doilea, iar Franța, pe al treilea – adică exact cele trei țări unde și raportul marfă/camioane a crescut cel mai mult față de analiza anterioară. Iar cele mai mici rapoarte continuă să fie cu Olanda, Belgia și Spania.

Importurile însă au înregistrat și de această dată o scădere a raportului mărfuri/camioane, până la 56/44, față de 67/33 în luna anterioară. Și, dacă exporturile sunt la a cincea lună consecutivă de creștere, exporturile sunt la a cincea lună consecutivă de scădere a acestui raport.

Scăderi, dar foarte mici, s-au înregistrat în relație cu Belgia (de la 5/95 la 4/96), Bulgaria (de la 89/11 la 88/12), Germania (de la 9/91 la 8/92), Franța (de la 10/90 la 9/91) și Italia (de la 18/82 la 16/84), Austria și Spania s-au menținut la 11/89, respectiv 9/91, iar alte cinci relații au avut creșteri, cele mai mari fiind cu Cehia (de la 21/79 la 34/66), Polonia (de la 54/46 la 58/42), Marea Britanie (de la 4/96 la 7/93) și Ungaria (de la 12/88 la 15/85).

Relațiile cu cele mai mari rapoarte mărfă/camioane pentru export sunt, deci, Bulgaria, urmată la mare distanță de Polonia și Cehia, exact ca în luna precedentă, iar relațiile cu cele mai mici rapoarte sunt Belgia, Marea Britanie și Germania. (P.B.)

Articole similare

Ad