Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

A murit un OM: Cristian Băciucu

Cristian Băciucu, directorul general al firmei Rombus Transport şi o figură emblematică în transportul de pasageri din România, a trecut în nefiinţă astăzi, 3 septembrie.

Vestea a venit ca o lovitură pentru toţi cei care l-au cunoscut, care îl îndrăgeau pentru atitudinea sa pozitivă şi îl admirau totodată pentru profesionalismul desăvârşit, de care a dat dovadă întreaga sa carieră.

Sub brandul Eurolines, flota Rombus Transport a deschis drumurile românilor spre Occident, iar la cârma ei a fost în tot acest timp Cristian Băciucu. Primele analize de cost pe kilometru prezentate în cadrul conferinţelor Tranzit au fost făcute tot de el. L-am apreciat întotdeauna ca un specialist în transporturi, dar mai ales ca om.

Drum lin printre îngeri, domnule Băciucu!

Articole similare

Ad