
… care urmează să transporte, de la finalul lui 2025, mai mult de 350 de milioane de colete/an. Achiziția face parte din angajamentul companiei de a atinge zero emisii nete de carbon în toate operațiunile sale până în 2040, ceea ce, pentru transport, presupune creșterea eficienței organizării rutelor și a parcului de vehicule cu emisii zero, folosirea de combustibili alternativi și parteneriatul cu industria și guvernele pentru a accelera implementarea infrastructurii de încărcare.
Noile camioane eActros 600, cu o capacitate instalată a bateriei de peste 600 kW și o autonomie de 500 km fără reîncărcare, vor fi folosite pe rutele lungi din Marea Britanie și Germania, către și de la centrele de distribuție Amazon, centrele de sortare și stațiile de livrare. În plus, compania va instala puncte de încărcare electrică de 360 kW în locații cheie, capabile să încarce bateria camioanelor de 40 t de la 20 la 80% în puțin peste o oră, și va sprijini instalarea de puncte de încărcare externe în locații adecvate, pentru a permite călătorii mai lungi.

Este cea mai mare comandă de camioane electrice făcută de Amazon oriunde în lume. În plus, în Marea Britanie compania a anunțat că folosește pentru prima dată rețeaua feroviară electrică pentru a transporta colete la scară largă și că lansează noi livrări pe jos pentru clienți în Londra, cu parteneri care folosesc cărucioare ce pot fi reaprovizionate din mers din dube poziționate prin capitală. Iar în Germania numărul de furgonete electrice Rivian folosite pentru livrare a fost dublat la peste 600 și operațiunile folosind biciclete electrice de marfă continuă, cu peste 1,5 milioane de pachete livrate în 2024 numai în Berlin. Până la sfârșitul lui 2024, aceste hub-uri erau operaționale în cele mai mari cinci orașe ale Germaniei – Berlin, Hamburg, München, Köln și Frankfurt – precum și în Koblenz, Aachen, Freiburg și Essen.
Amazon își mai propune să investească peste un miliard de euro în următorii ani pentru a-și electrifica și decarboniza rețeaua de transport în întreaga Europă, astfel încât să reducă emisiile de carbon asociate cu livrarea de colete. La sfârșitul lui 2024 existau 38 de vehicule grele electrice în rețeaua de transport Amazon din întreaga Europă și 50 implementate recent în California și pe lângă acestea compania și subcontractorii săi au peste 3.000 de furgonete electrice care livrează pachete clienților din întreaga Europă, număr care se așteaptă să crească la peste 10.000 până la sfârșitul lui 2025. În plus, a fost dublat numărul de orașe cu hub-uri de micromobilitate, care permit milioane de livrări pe jos sau folosind biciclete electrice, de la 20 în 2022 la peste 45 în 2024, printre cele mai recente fiind Belfast, Madrid, Roma și Viena – în afară de cele mai vechi, ca Londra, Paris, Milano și München.

Sursă foto: Amazon