Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Amenzi mari pentru nerespectarea regulilor de detaşare transnaţională a şoferilor

Comisia Europeană şi Agenţia Europeană pentru Muncă (ELA) au anunţat ca prioritate pentru anul următor controalele în zona transporturilor rutiere internaţionale în special în ceea ce priveşte relaţiile de muncă şi remuneraţia corectă a şoferilor profesionişti. Mai mult, ELA şi-a propus să aibă un schimb permanent cu instituţiile din toate statele membre, pentru a pregăti un ghid de bune practici şi a avea un cadru unitar pentru control. De altfel, Agenţia a organizat recent (în octombrie 2022) o acţiune comună de control cu participarea reprezentanţilor a 15 state membre asupra a 236 de companii de transport, dintre care 118 au fost găsite cu nereguli, fiind aplicate 55 de sancţiuni. Concluzia cea mai importantă a acestei campanii este clară: nu există practică unitară de control la nivelul UE, a explicat Daniel Jinga, Associate Director KPMG în România, în cadrul Galei Tranzit de la Cluj.

Până la clarificarea mai multor aspecte administrative, unele ţări au iniţiat deja discuţii bilaterale. De exemplu Germania a avut deja astfel de întâlniri cu Danemarca, Austria şi Cehia, pentru a discuta pe marginea modului în care sunt controlaţi cărăuşii germani pe teritoriul acestor state, întrucât autorităţile sunt foarte rigide în aplicarea noilor prevederi ale directivei detaşării. În Danemarca se organizează controale comune ale Poliţiei, Inspecţiei Muncii şi Fiscului, iar propunerea Germaniei pentru Danemarca a fost ca odată completate declaraţiile de detaşare în IMI să se primească automat şi o comunicare cu privire la practica de control. Prezentarea completă a reprezentantului KPMG în cadrul conferinţei Tranzit va fi publicată în ediţia de decembrie a revistei, disponibilă doar pentru abonaţi.

Articole similare

Ad