Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Andrei Teodorescu, Network One Distribution: „Pe o piață impredictibilă, încercăm să menținem un echilibru“

În actualele condiții de piață predictibilitatea stocurilor și a transporturilor este un lucru foarte dificil de realizat, însă am încercat să menținem un nivel cât mai echilibrat, inclusiv pe partea de comenzi, al căror volum a mai scăzut comparativ cu perioada similară din 2021, a afirmat Andrei Teodorescu, Head of Logistics Network One Distribution, în cadrul dezbaterii Constanța Grains & Intermodal HUB 2022, organizată, recent, de revista Tranzit la București.

Cele mai mari provocări pentru distribuitorul electro-IT Network One Distribution (NOD) au venit inclusiv din partea clienților finali, întrucât contextul atipic de piață a declanșat schimbări în comportamentul de consum.

Am încercat și credem noi că am și reușit să menținem un echilibru la nivel de stocuri. Ne este foarte greu să nu avem stocuri, însă nu am apelat la comenzi mai mari, am încercat să menținem un nivel cât mai echilibrat, mai ales pe comenzi al căror volum s-a redus în 2022, comparativ cu 2021. Este foarte dificil să ai această predictibilitate stoc/preț, dar colegii mei din aprovizionare reușesc să mențină un nivel cât mai corect pentru consumator din acest punct de vedere“, a explicat directorul de logistică al NOD, Andrei Teodorescu, în cadrul intervenției sale la conferința Constanța Grains & Intermodal Hub 2022.

Provocările au venit și continuă să existe și pe partea operațională, a mai spus oficialul NOD, cu timpi de tranzit modificați și întârzieri în transportul maritim, diverse astfel de situații care au pus presiune pe lanțul de aprovizionare și care sunt gestionate punctual de echipele companiei pe baza soluțiilor și contextului de la acel moment. „Am găsit tot felul de rezolvări, care, în mare parte, ne-au ieșit. Lipsa de echipament, aglomerările din port, iar acum costul ridicat de transport, toate acestea reprezintă provocări în zona de supply chain“, a punctat Andrei Teodorescu.

Turcia reprezintă una dintre variante

La nivel macro, în piața locală de retail, și nu numai, se constată o tendință de segmentare a lanțului de aprovizionare și de distribuție, tot mai multe companii încercând să suplinească problemele din supply chain-ul global cu soluții aflate mai aproape de zona de desfacere. NOD continuă să folosească transportul maritim ca principală modalitate de a-și aduce marfa în depozitul propriu, însă apelează la partenerii din Turcia pentru anumite game de produse:

Nu se compară capacitatea de producție a Chinei cu cea a Turciei, dar am reușit să menținem acest echilibru și să acoperim acele mici întârzieri din cauza problemelor bine știute și le-am completat cu marfă de la partenerii noștri din Turcia care ne-au susținut și ne-au oferit soluții foarte bune.

Network One Distribution, cel mai mare distribuitor IT din România, a înregistrat anul trecut afaceri de 1,92 miliarde de lei (circa 389 milioane de euro), în creștere față de 2020, potrivit datelor Ministerului de Finanțe consultate de Tranzit.

Articole similare

Ad