Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) salută adoptarea în unanimitate de către Camera Deputaților a propunerii legislative pentru anularea unor obligații fiscale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
„Propunerea readuce în matca legală acțiunile abuzive derulate pe parcursul anului trecut și în prima parte a 2022 de către ANAF, care, printr-o interpretare ad-hoc, s-a transformat în legiuitor și a impus taxe noi sectorului transportului rutier, contrar voinței legiuitorului și cu grave consecințe pentru industria transporturilor din România și pentru economia națională”, se arată într-un comunicat de presă APTE 2002.
Reprezentanţii asociaţiei estimează pierderile provizorii ale sectorului de transport provocate de acțiunile ANAF, pe baza dinamicii exporturilor de după începerea campaniei de impozitare retroactivă a diurnelor, la peste 360 de milioane de euro, în condițiile în care în 2021 transporturile românești au generat încasări valutare de peste 7,4 miliarde de euro, iar soldul pozitiv din balanța de plăți al sectorului a fost de 4,2 miliarde de euro.
APTE 2002 consideră că unanimitatea forțelor politice din Parlament, care s-au pronunțat într-o primă etapă, în Senatul României, în 25 noiembrie 2021, pentru corectarea sarcinilor de plată suplimentare stabilite ad-hoc, și într-o a doua etapă, azi, 2 martie 2022, de către Camera Deputaților (cameră decizională) reprezintă traseul firesc al recunoașterii și corectării unor greșeli din partea unor persoane din instituții ale statului, cu grave consecințe pentru economie.
„Considerăm că această unanimitate trebuie să dea de gândit și altor instituții ale statului care, în lipsa unor răspunderi reale, își permit să se metamorfozeze din braț executiv (de aplicare a legii), în braț legislativ (de a face legi, contrar ordinii constituționale). Votul decizional de astăzi, 2 martie 2022 (292 de voturi în favoarea proiectului de lege și 2 abțineri) arată că Parlamentul poate demonstra maturitatea și responsabilitatea față de un sector extrem de important al economiei naționale. Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă sectorul transporturilor nu ar fi acționat permanent și legitim susținând importanța transparenței, dialogului și certitudinii fiscale. Adoptarea acestei soluții prin inițiativă legislativă și nu prin Ordonanță de Urgență a Guvernului, pe lângă faptul că respectă traseul normal, reprezintă și un fundament important privind eliminarea unor re-interpretări legislative pe viitor și oferă ceea ce a lipsit până acum și anume predictibilitate, preferându-se de multe ori confuzia”.
APTE 2002 mulțumește tuturor membrilor Asociației, care s-au arătat solidari, și mass-media, pentru sprijinul și încrederea acordată.