Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Belgia atacă Pachetul Mobilitate 1 la Curtea Europeană de Justiție. Când va începe procesul

Camioane_Belgia

Trei asociații belgiene de transport vor ataca anumite prevederi din Pachetul Mobilitate 1 la Curtea Europeană de Justiție, prin intermediul Transport Law Advisors, biroul de avocatură unde lucrează avocatul belgian Frederick Vanden Bogaerde, un invitat permanent al conferințelor Tranzit, după cum a declarat acesta în cadrul unui interviu video acordat revistei noastre. Cererea va fi introdusă la începutul lunii octombrie, iar procesul ar putea dura până în primăvara lui 2022.

Vanden Bogaerde a explicat faptul că măsura restricționării cabotajului, prin introducerea unei perioade de restricție de 60 de ore, determină limitarea opțiunilor de afaceri ducând la pierderi financiare, atât prin derularea unor curse „în gol”, dar și prin derularea unor curse neprofitabile economic. „Pentru transportatorii belgieni, cabotajul în Germania și Franța este foarte important în activitățile zilnice. Este o problema politică majoră, ridicată chiar de Guvernul belgian imediat după ce s-a ajuns la un acord în trilog. În virtutea acestor poziții, atât a autorităților, cât și a asociațiilor belgiene, am început să cercetez dacă putem ataca cabotajul și care sunt pașii necesari. Deci în prezent suntem în pregătiri pentru a merge la Curtea Europeană de Justiție“, a explicat Frederick Vanden Bogaerde. Deja prima evaluare, cea privind fezabilitatea introduceri cererilor de modificare/respingere a acestor prevederi cuprinse în Pachet, a fost efectuată, iar cererea ar urma să fie introdusă la jumătatea lunii octombrie, aceasta fiind procedura, după cum a mai spus avocatul belgian. „În mod normal cererile trebuie adresate la Curtea Europeană la două luni și jumătate de la publicare. Am făcut prima evaluare și, potrivit nouă, este fezabil să atacăm cel puțin această parte. Eu cred că mai multe părți pot fi atacate în Justiție, ne așteptăm ca și alți jucători să atace alte prevederi, așa cum este, de exemplu, întoarcerea obligatorie a camioanelor la 8 săptămâni“.

Judecătorii sunt avocați reputați

Avocatul belgian a mai spus că și dacă unul sau mai multe state membre nu doresc să inițieze acțiuni, procedura oficială prevede că acestea vor fi chemate la consultări, chiar dacă acestea nu le inițiază. „Curtea este obiectivă din perspectivă legală. Judecătorii sunt avocați reputați și nu își vor păta imaginea luând decizii politice. Însă presiunea politică va fi ridicată. Am vorbit de Pachet în ultimii doi ani și la acel moment nu cred că nimeni putea să prevadă rezultatul de astăzi. Cred că statele membre care deja și-au exprimat rezervele, cu precădere statele periferice, România, Bulgaria, Lituania, țările baltice, Cipru, vor iniția această acțiune. Apoi, desigur, va trebui să vedem cât de rapidă va fi acțiunea. Avem la dispoziție 18 luni, nu este mult timp, mai ales că în aceste proceduri vor fi implicate multe persoane. Totuși, sper că va fi recunoscută importanța acțiunii, iar Curtea va lua o decizie favorabilă înainte de cele 18 luni“.

Foto: brusselstimes.com

Articole similare

Ad