Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Cargus România are un nou CEO. Olivier Van Houtte preia rolul de la Jarosław Śliwa

Cargus anunță numirea lui Olivier Van Houtte în funcția de CEO a companiei de curierat. Cu o experiență de 20 ani în poziții de conducere în companii internaționale din Europa și SUA, precum GE, DuPont sau Johnson & Johnson,  Olivier Van Houtte s-a implicat cu profesionalism în proiecte majore de restructurare, integrare și transformare.

Expertiza sa vizează companii sau filiale europene care au între 100 – 500 milioane de euro active în bunuri de folosință îndelungată, industria alimentară sau activități de distribuție specializată și transport, deținute de fonduri de investiții sau de firme cu capital privat, arată compania într-un comunicat de presă.

Olivier Van Houtte preia rolul de CEO de la Jarosław Śliwa, care a condus Cargus timp de 3 ani și jumătate, contribuind fundamental la transformarea companiei.

„Preiau această misiune înțelegând pe deplin potențialul companiei și oportunitățile industriei în care activăm și cu obiectivul clar de a continua dezvoltarea asumată în fața întregii echipe. Contextul în care ne aflăm a accentuat importanța agilității în a oferi clienților noștri servicii cât mai bune, în a inova, dar și că poți face aceste lucruri cu ajutorul unei echipe puternice”, a declarat Olivier Van Houtte.

În Cargus, Olivier Van Houtte își va concentra eforturile pe accelerarea dezvoltării financiare a companiei, având ca prioritate extinderea rețelei SHIP & GO și, astfel, lansarea serviciilor Out-of-Home (OOH), dar și implementarea rețelei de lockere (APM) – modalități competitive și sustenabile de livrare, precum și pe extinderea și dezvoltarea companiei de curierat la nivel internațional.

Toate investițiile și eforturile echipei Cargus din ultimii ani au condus la obținerea celei mai bune rate de livrare de pe piața din România: 92% din toate livrările Cargus ajung la destinatari a doua zi după preluare.

Articole similare

Ad