Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

CBRE: An record pentru proiecte pe piața industrială și logistică din România

CBRE România, liderul pieței de consultanță imobiliară, a realizat un raport potrivit căruia segmentul industrial ar putea înregistra cel mai mare record din istorie, datorită numărului înregistrat pe un trend ascendent a retailerilor internaționali ce au implementat și au ales să consolideze hub-uri logistice în România.

În primele nouă luni ale acestui an, au fost închiriați un total de 868.000 mp de spații industriale și logistice în România, aproape dublu față de aceeași perioadă a anului precedent.

Printre cele mai mari tranzacții făcute în 2022 au fost două preînchirieri de peste 80.000 mp închiriabili, prima a fost pentru închirierea unui spațiu în regiunea de Sud a țării, iar cea de-a doua pentru un proiect care urmează să fie dezvoltat în București.

La nivel național, din suprafața totală închiriată mai mult de jumătate este destinată logisticii și depozitării. Potrivit comunicatului de presă, încă, de la începutul anului, comercianții au devenit principala sursă de cerere, ținând cont că cea mai mare parte din toată suprafața închiriabilă a fost generată de aceștia. Rata de închiriere (activitatea totală de închiriere, excluzând reînnoirile și renegocierile) a reprezentat 82% din totalul tranzacțiilor.

În total, stocul industrial modern din România a ajuns la 6,12 milioane mp la finalul trimestrului III din 2022, jumătate din acesta fiind în București și în proximitatea acestuia. Noile livrări de până acum au reprezentat aproape o jumătate de milion de metri pătrați inaugurați în întreaga țară, din care 110.300 metri pătrați în trimestrul al treilea al acestui an.

În parcurile logistice s-a menținut chiria solicitată la aceeași valoare pe tot parcursul anului de 3,90 euro/mp/lună și vor rămâne neschimbate. De asemenea, continuă să reziste și chiriile nete la presiunea inflaționistă și la majorările costurilor generale contribuind la o viitoare tendință ascendentă, cu efect inclusiv asupra chiriilor solicitate de către proprietari. Stocul de spații moderne de retail al României a ajuns la 4,05 milioane mp la finalul celui de-al treilea trimestru, după livrarea unui total de 22.000 de mp închiriabili în trei parcuri de retail regionale.

„Este foarte importantă contribuția dezvoltatorilor privați care investesc în terminale de tip air-cargo sau intermodale, proiecte care creează noi oportunități pentru companiile interesate să deschidă facilități de producție și/sau logistică în România. Vedem potențial semnificativ în industria de producție, așa cum reiese din discuțiile avute cu companii care operează în diferite industrii și care găsesc multe oportunități în România: prețurile terenurilor cu PUZ-uri industriale sunt încă competitive, dezvoltatorii au multă experiență, forță de muncă bine calificată și scheme competitive de ajutor de stat. Suntem încă deficitari la infrastructură, dar următorii ani pot rezolva acest aspect. Mai este mult de lucru, dar prin eforturile consecvente ale dezvoltatorilor, consultanților noștri și cu sprijinul autorităților sunt convins că vom vedea tot mai mulți jucători interesați de România. Mi-ar plăcea să văd mai multe companii asiatice active pe piața noastră, care să depășească stadiul de încercări timide, așa cum au fost înregistrate până în prezent”,

a declarat Victor Răchită, Head of Industrial & Logistics în cadrul CBRE România.

Până la sfârșitul anului se așteaptă o completare de încă 69.000 mp la stocul modern de retail al României, astfel Bucureștiul va beneficia de o proporție de 50% de noi spații. Din suprafața totală în construcție, 77% urmează să fie livrată ca parc de retail, iar restul de 23% din suprafață sub conceptul de centru comercial. În plus, 72% reprezintă extinderi ale schemelor existente (Electroputere Parc din Craiova și Mall Alba din Alba-Iulia) din livrările viitoare.

Cea mai căutată regiune a țării a rămas Bucureștiul, cu 63% din totalul activității de închiriere, urmată la o distanță semnificativă de regiunea de Sud, cu 20% din suprafața închiriată.

Chiria pentru locații stradale se menține la 45 euro/mp/lună, același ritm ca cel în anul precedent, printre chiriași de nișă au fost cei din sectorul Food & Beverage. În același timp, în centrele comerciale chiria s-a majorat cu aproape 7%, ajungând la 75 euro/mp/lună. Stocul modern de retail din România este preconizat la 4,32 milioane mp, iar perioada reformatoare indică o dezvoltare continuă a stocului de magazine fizice.

„Piața de retail și-a demonstrat încă o dată rezistența, însumând o cifră de afaceri în perioada ianuarie-septembrie semnificativ mai mare decât în perioada similară din 2019, acesta fiind considerat cel mai bun an din istorie pentru retailul local. Deși până acum au existat numeroase discuții și scenarii privind impactul dezvoltării comerțului online asupra celui de tip brick-and-mortar, după perioada de pandemie, când practic toate premisele au fost întrunite pentru ca retailul online să acapareze o cotă importantă din piața celui de tip brick-and-mortar, cumpărătorii au preferat să se întoarcă la experiența de cumpărare în magazin, iar vânzările din domeniile fashion, food & beverage și divertisment au înregistrat creșteri puternice.”,

a adăugat Carmen Ravon, Head of Retail Occupiers pentru regiunea CEE în cadrul CBRE.

Articole similare

Ad