Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ce schimbari va aduce un eventual „no-deal“

Marea Britanie va parasi Uniunea Europeana la 31 octombrie 2019. Chiar daca unii sceptici sustin ca s-ar mai putea decide o noua amanare, informatiile de acest gen raman la nivel de zvon. Intre timp, autoritatile abilitate din Regatul Unit deruleaza ample campanii de informare in tarile membre UE cu privire la schimbarile ce vor surveni dupa 1 noiembrie. Principalul obiectiv este derularea in conditii cat mai bune a raporturilor economice dintre Marea Britanie si partenerii sai europeni, in ciuda procedurilor specifice de frontiera si a documentatiei vamale aferente. Foarte important: nu va fi nevoie de autorizatii CEMT pentru transporturile directe catre Marea Britanie.


Desi la nivel inalt se negociaza intens un acord pentru iesirea Marii Britanii din UE si ambele parti isi arata disponibilitatea in gasirea unei cai amiabile de „divort“, riscul unui „no-deal“ Brexit este foarte mare. Din acest motiv, agentii economici din statele membre care deruleaza schimburi comerciale cu Marea Britanie trebuie sa se pregateasca pentru orice scenariu, inclusiv cel mai pesimist. Un Brexit fara acord intre parti ar aduce cele mai multe schimbari in procedurile de lucru si o intreaga documentatie suplimentara care pana in prezent nu a fost necesara.
Pentru Romania, in mod particular, relatia cu Marea Britanie este foarte importanta. Numai in 2018 exporturile catre aceasta tara s-au ridicat la 2,87 de miliarde de euro (in crestere fata de 2017), ceea ce reprezinta 5,5% din totalul exporturilor realizate de agentii economici din tara noastra. Pentru a pregati cat mai bine momentul 31 octombrie 2019, Ambasada Marii Britanii la Bucuresti a organizat, la Camera de Comert si Industrie a Romaniei, evenimentul „Industry day – Romania“, cu scopul de a prezenta tuturor celor interesati in ce va consta Brexit si de a aduce eventuale lamuriri suplimentare. Astfel, in cazul in care se stabileste un acord amiabil de iesire a Marii Britanii din UE, raporturile economice se vor derula in aceleasi conditii ca si pana acum. Daca insa vom avea un „no-deal“, companiile trebuie sa se pregateasca in vederea indeplinirii tuturor procedurilor vamale care se aplica in cazul importurilor/exporturilor cu oricare alt stat non-UE. Si nu trebuie avute in vedere doar procedurile in sine, ci si taxele vamale care urmeaza sa se aplice.
„Marile companii s-au pregatit deja pentru scenariul «no-deal», dar cei mai multi agenti economici mici si mijlocii nu sunt la fel de bine informati. Si nu este vorba doar de cei romani, ci din toata Comunitatea. Cei mai multi vad doar relatia directa pe care o au cu partenerul britanic, fara sa tina cont de principiul dominoului si sa isi faca strategii si in cazul in care alti jucatori importanti ar putea fi afectati de Brexit, jucatori a caror evolutie ar afecta un intreg lant comercial. Cel putin in Romania, 75% din raporturile comerciale se deruleaza cu diferiti parteneri din UE, care vor fi afectati in proportie mai mare sau mai mica de Brexit“, a aratat ministrul pentru mediul de afaceri, comert si antreprenoriat Stefan-Radu Oprea.

Marea Britanie este pregatita pentru Brexit „no-deal“
Marea Britanie este pregatita la frontiere pentru o iesire fara acord din UE, a declarat Margaret Whitby, Deputy Head Stakeholder Engagement, South East and Europe in cadrul Her Majesty’s Revenue & Customs Brexit Border Delivery Group. Principalele puncte de trecere spre continent – porturile Dover si Calais (in Franta), dar si Eurotunnel – sunt pregatite pentru a mentine circulatia si a evita blocajele rutiere. „Prioritatea este de a nu intrerupe circulatia bunurilor intre UK si UE, lucru vital pentru numeroase industrii. Cel putin in primele luni nu vom face un obiectiv principal din colectarea de taxe.“
Reprezentanta Border Delivery a subliniat faptul ca si in cazul „no-deal“ procedurile vor fi mentinute cat mai aproape de cele actuale. Vor fi insa declaratii vamale suplimentare de facut, inclusiv pentru bunuri care pana acum nu au necesitat acest lucru. Companiile ar putea fi nevoite sa incheie contracte cu declaranti vamali britanici sau sa cumpere softul pentru a-si face singure declaratiile vamale.
Partea buna este ca cele mai multe operatiuni se fac deja electronic, astfel incat timpul fizic petrecut in frontiera este destul de mic. Si asa ar trebui sa fie si pe viitor. Schimbul de declaratii trebuie facut inainte ca autocamionul sa se prezinte la imbarcarea pe feribot sau la Eurotunnel, astfel incat, odata ajuns in Marea Britanie, sa nu mai fie oprit decat daca autoritatile considera ca este necesara o verificare suplimentara.
Chiar si dupa Brexit, Marea Britanie va ramane membra in Common Transit Convention (CTC – Conventia pentru Tranzitul Comun), ceea ce va simplifica lucrurile pentru agentii economici. Totusi, nu trebuie scapat din vedere faptul ca vor fi obligatorii garantiile de tranzit. Practic, teritoriul britanic va fi separat de UE si se vor aplica proceduri separate.
Companiile care fac exporturi regulate catre Regatul Unit vor putea sa opteze pentru proceduri simplificate (Transitional Simplified Procedures – TSP) cu conditia sa fie stabilite in Marea Britanie, sa fie importatori directi (nu intermediari) sau sa se inregistreze ca agent economic in aceasta tara si sa obtina un numar de inregistrare fiscala (EORI).

Schimbari minime in domeniul transporturilor
Schimbarile in domeniul transporturilor vor fi minime, au dat asigurari reprezentantii Border Control. Cu toate acestea, anumite proceduri nu pot fi evitate. De exemplu, in cadrul grupajelor trebuie completate declaratii vamale pentru fiecare segment de marfa din camion – 40 de beneficiari, 40 de declaratii vamale.
Special pentru regiunea Kent – pe unde se circula catre portul Dover si Eurotunnel – a fost elaborata o harta destinata managementului traficului (in etape) in caz de ambuteiaje. Scopul principal este de a tine autostrada M20 functionala, iar in cazul in care se va constata ca traficul se blocheaza acesta va fi deviat pe o ruta circulara. In plus, pentru o eficienta sporita, se vor face controale si in coloana de camioane.
Utilizarea Eurotunnel se va face in aceleasi conditii si in caz de „no-deal“: toate camioanele sunt controlate in momentul intrarii in terminal, iar aceasta verificare este recunoscuta de catre autoritati. Eurotunnel respecta toate procedurile si pe partea britanica, si franceza; numarul de inmatriculare al camionului si al remorcii este citit automat in momentul intrarii in terminal, iar prin culorile verde si portocaliu li se va semnaliza soferilor daca pot merge direct catre transfer sau sunt redirectionati spre o zona auxiliara menita sa preia traficul aglomerat.
Operatorii de transport trebuie sa se asigure ca au toate documentele necesare pentru controlul vamal, deoarece principalul risc in formarea blocajelor este ca multe vehicule sa nu aiba documentele in ordine si sa tina „coada” in loc. In cazul in care se constata cazuri de camioane care circula din Marea Britanie spre UE si au probleme cu actele, oprirea pentru verificari se va face pe partea europeana. Daca va fi cazul, bunurile respective vor fi re-exportate in UK sau distruse.
Foarte important, camioanele care vor intra goale in Regatul Unit vor fi tratate ca atare si nu vor fi controlate. La fel, pentru anumite pachete/colete care vor intra goale nu se vor face formalitati vamale (containere, paleti, structuri de rafturi, echipamente pentru controlul temperaturii). Atentie, insa: toate pachetele din lemn vor trebui certificate ISPM5. De asemenea, controalele in transporturile aeriene vor fi minime.
Operatorii prezenti la dezbatere au reclamat problema sigurantei camioanelor care asteapta in coloana, in special in partea franceza, unde se urca fraudulos in remorci imigranti ilegali. Acestia sunt apoi descoperiti de autoritatile britanice, iar sanctiunile usturatoare sunt suportate de transportatori. Reprezentantii Border Control au dat asigurari ca se vor ocupa de acest aspect. De altfel, departamentul Border Force a recrutat in ultimul an nu mai putin de 900 de agenti, iar alti 5.500 de ofiteri au fost instruiti deja in eventualitatea unui Brexit fara acord, cu aplicarea noilor proceduri inca din prima zi. Alti 1.000 de agenti vor fi recrutati in perioada urmatoare.

Nu va fi nevoie de CEMT-uri pentru Marea Britanie
Guvernul Marii Britanii a anuntat ca va recunoaste permisele de conducere europene, certificatele CPC si licenta de transport europeana. Foarte important, nu va fi nevoie de certificate CEMT pentru a intra pe teritoriul britanic in cazul transporturilor directe. Ramane de vazut ce va hotari UE in cazul transporturilor terta-tara. De asemenea, se vor mentine aceleasi drepturi/reguli pentru operatorii de transport marfa si calatori, inclusiv in privinta cabotajului. Toate vehiculele care vor circula catre Marea Britanie vor trebui sa detina Carte Verde sau alte forme de asigurare. Daca sunt incheiate polite de asigurare diferite pentru camion si remorca trebuie prezentate amandoua.
Uniunea Europeana, pe de alta parte, a anuntat ca certificatul de formare profesionala continua (CPC) obtinut in Marea Britanie nu va mai fi recunoscut la angajare in statele membre, astfel ca este recomandat ca soferii care doresc sa poata lucra in UE dupa 1 noiembrie sa-si preschimbe CPC inainte de data Brexit.
Romanii angajati in Regatul Unit vor trebui sa se inregistreze pentru a primi drept de munca in aceasta tara. Procedura este deja functionala, iar termenul limita este de un an din momentul Brexit.

Mai multe informatii despre Brexit pot fi consultate pe gov.uk/brexit.

Articole similare