Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Certificatul Digital UE pentru Covid ar putea impulsiona călătoriile în Europa

Parlamentul European a ajuns la o înţelegere cu Consiliul pentru adoptarea unui Certificat Digital UE pentru Covid, care ar trebui să permită libera circulaţie pe continent pe timpul pandemiei. Acest certificat va atesta dacă o persoană a fost vaccinată, dacă a avut un test negativ recent sau dacă și-a revenit după o infecție cu Covid-19. Un cadru comun al UE va permite statelor membre să emită certificate care vor fi apoi acceptate în alte țări ale UE.

Regulamentul referitor la certificatul digital Covid va fi în vigoare timp de 12 luni. Certificatul nu va fi o condiție prealabilă pentru exercitarea dreptului la liberă circulație și nu va fi considerat document de călătorie.

Certificatele vor fi verificate pentru a preveni frauda și falsificarea, așa cum va fi verificată și autenticitatea sigiliilor electronice incluse în document. Datele cu caracter personal obținute din certificate nu pot fi stocate în statele membre de destinație și nu va exista o bază de date centrală la nivelul UE. Lista entităților care vor prelucra și primi date va fi publică, astfel încât cetățenii să își poată exercita drepturile în materie de protecție a datelor în temeiul Regulamentului general privind protecția datelor.

Comisia Europeană s-a angajat să mobilizeze cel puțin 100 de milioane de euro în cadrul Instrumentului pentru sprijin de urgență pentru achiziționarea de teste pentru depistarea infecției cu SARS-CoV-2 în scopul emiterii de certificate digitale UE privind vaccinarea Covid. De acest lucru ar trebui să beneficieze în special persoanele care traversează zilnic sau frecvent frontierele pentru a merge la locul de muncă sau la școală, pentru a vizita rude apropiate, pentru a solicita asistență medicală sau pentru a avea grijă de cei dragi.

Negociatorii au convenit că, dacă este necesar, ar trebui mobilizată o finanțare suplimentară peste suma de 100 de milioane de euro, sub rezerva aprobării de către autoritățile bugetare.

Statele membre nu ar trebui să impună restricții de călătorie suplimentare ca răspuns la pandemia de Covid-19 cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, cu excepția cazului în care acestea sunt necesare și proporționale pentru a proteja sănătatea publică. Statele ar trebui să țină cont de dovezile științifice disponibile, inclusiv de datele epidemiologice publicate de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor. Astfel de măsuri ar trebui notificate celorlalte state membre și Comisiei cu cel puțin 48 de ore înainte.

Odată aprobat de Comisia pentru libertăți civile, textul va fi prezentat spre adoptare în sesiunea plenară din 7-10 iunie 2021.

Articole similare

Ad