Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Clienții de transport cer, la rândul lor, transportatorilor rambursarea taxei de drum din Germania plătite în plus

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunţat în sensul ilegalităţii taxei de drum din Germania – la cererea unui tribunal din această ţară – pe motiv că înglobează şi costurile poliţiei rutiere suplimentar taxei efective de utilizare a infrastructurii rutiere. Chiar dacă speţa iniţială, depusă la Curtea de Apel din Münster, contestă taxele de drum plătite în 2010 şi 2011, poziţia CJUE confirmă faptul că – inclusiv în prezent – taxele sunt prea mari.

Fără o decizie definitivă la Curtea de Apel din Münster, industria transporturilor a început deja să fie pusă pe jar de mai multe societăți de avocatură care au lansat apelul de a trimite solicitări de rambursare a procentului de circa 4% din taxa de drum plătită anual în Germania. Cea mai vunoscută acțiune de acest fel este cea coordonată de firma de avocatură Hausfeld, care, împreună cu eClaim GmbH, prin parteneriate cu mai multe asociaţii ale transportatorilor din întreaga Europă, fac demersuri pentru a recupera sumele plătite suplimentar de transportatori în contul taxei de drum din Germania, pentru perioada 2017-2020. Sumele care ar trebui rambursate la nivelul întregii Europe pentru taxele achitate în ultimii 3 ani se situează între 1 şi 1,5 miliarde de euro, au declarat reprezentanţii Hausfeld. Termenul limită anunţat însă de casa de avocatură, până la care firmele de transport se puteau alătura oficial demersului de depunere a unei acţiuni judecătoreşti în instanţă, a fost 4 decembrie 2020.

Cei care nu au trimis solicitări de recuperare prin Hausfeld o pot face însă şi pe cont propriu, prin trimiterea unei scrisori către BAG.

Modelul de scrisoare – pus la dispoziţie de conducerea firmei Dachser România – poate fi descărcat aici.

Scrisoarea către BAG trebuie trimisă prin poştă înainte de sfârşitul lui 2020 de către cei care doresc să aibă şanse în a-şi recupera inclusiv taxele plătite în 2017. Orice cerere transmisă după 31 decembrie 2020 pentru pretenţiile fiscale referitoare la 2017 este nulă, datoriile mai vechi de trei ani fiind prescrise de lege.

Dacă timpul nu permite calcularea tuturor sumelor ce pot fi solicitate de la statul german pentru intervalul 2017-2020, este urgentă trimiterea solicitării măcar cu sumele aferente lui 2017. Solicitarea trebuie să cuprindă suma totală plătita ca taxă de drum în Germania în 2017, 2018, 2019 și 2020, fără chitanțe sau alte documente justificative.

Aceste sume pot fi consultate în contul de client de pe tollcollect sau cu sprijinul companiilor distribuitoare de carduri de combustibil cu care se plătesc în cele mai multe cazuri și taxele de drum.

Deși nu este nicio decizie cu privire la procentul exact încasat suplimentar de Germania în cuantumul taxei de drum, peste cheltuielile efective ale infrastructurii rutiere, și nicio obligație de rambursare, clienții de transport au început să trimită deja firmelor de expediții, respectiv de transport, scrisori prin care solicită operatorilor de transport o rambursare a unui procent similar din tariful de transport plătit în acest interval de timp.

Articole similare

Ad