După ce s-a pus problema închiderii granițelor în contextul unei noi epidemii provocate de cea mai recentă mutație a virusului COVID-19, Comisia Europeană a reiterat mesajul către Parlamentul European: șoferii profesioniști nu trebuie să intre in carantină și, pe cât posibil, nici nu trebuie să se testeze atunci când sunt în câmpul muncii.
Asta pentru că, susține Comisia Europeană, chiar dacă un șofer călătorește în multe state din Europa, contactul cu alte persoane este destul de limitat. În plus, carantinarea șoferilor, așa cum s-a întâmplat în multe state anul trecut la începutul pandemiei, inclusiv în România, nu va face altceva decât să dea peste cap lanțul de aprovizionare și să provoace întârzieri și costuri nedorite, cu impact asupra consumatorului final. „Acordul la care s-a ajuns în octombrie cu privire la o abordare coordonată a UE privind restricțiile de călătorie a fost un mare pas înainte în eforturile noastre de a reduce răspândirea Covid-19, asigurându-ne în același timp că piața internă continuă să funcționeze. Având în vedere noile variante, avem nevoie de o mai mare coordonare și un efort comun european pentru a evita călătoriile care nu sunt absolut necesare. Închiderea granițelor nu ar ajuta, dar măsurile comune ar face-o“, a explicat Comisarul european pentru Justiție, Didier Reynders.
Propunerile Comisiei, anunțate recent și de Ursula von der Leynen, se referă la o nouă categorie ce urmează să fie inclusă pe lista de restricții: zona roșu închis. Încadrarea în această categorie s-ar face dacă rata de infectare cu coronavirus în ultimele 14 zile depășește 500 la 100.000 de locuitori, constatată deja în unele regiuni din Franţa şi Portugalia.
Comisia Europeană a recomandat luni tuturor statelor membre ale UE să aplice controale mai stricte la frontiere, cerând celor care intră din terţe ţări să prezinte un test negativ la coronavirus efectuat prin metoda PCR cu maximum 72 de ore înainte de plecare. Cerinţa testării ar putea fi însoţită de carantina obligatorie de maximum două săptămâni şi ar trebui să fie obligatorie în acelaşi timp completarea unor formulare cu informaţii despre deplasările şi contactele celor care călătoresc, arată un comunicat de presă de la Bruxelles.
Foto: ft.com