Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Costurile de transport din Franța, cu excepția motorinei, au crescut față de 2023 mai mult decât inflația

Comitetul Național Rutier din Franța (CNR) arată, în tradiționalul său studiu referitor la conjunctura economică și costurile de transport rutier, de data aceasta din septembrie 2024, că în Franța a încetinit puțin creșterea costurilor, deși unele componente încă sunt supuse unor creșteri semnificative. Concret, suma tuturor costurilor, cu excepția combustibilului, a crescut în august 2024 față de august 2023 cu 5-6% pentru transportul rutier de marfă și cu 4,4% pentru cel de persoane, dublu față de inflația de 1,9% din august. Motorina s-a ieftinit cu 12,4% în același interval, dar gazul (și LNG și CNG) s-a scumpit cu 10%.

Economia franceză stagnează, având o creștere a PIB de +1% estimată pentru 2024, iar inflația, încă mare la începutul anului, a cunoscut o stabilizare și se așteaptă să scadă la o medie de +2,1% pe parcursul lui 2024.

Asta în timp ce la nivel global a început sfârșitul ciclului inflaționist, riscurile de recesiune au fost neutralizate și pentru 2024 se așteaptă o creștere de 3% – totuși, redresarea este lentă și fragilă.

Activitatea firmelor franceze de transport rutier intern de marfă a ajuns la 144,8 miliarde de tone-kilometri în 2023, fiind în creștere în trimestrele al treilea și al patrulea din 2023 și tot în creștere, de 2,8%, în primul trimestru din 2024, ceea ce însă nu anulează declinul semnificativ înregistrat în prima jumătate a lui 2023. Iar pentru al doilea semestru din 2024 incertitudinea încă este mare, și la fel și nivelul îngrijorării antreprenorilor din domeniu.

Înmatriculările de camioane noi în Franța în 2023 s-au ridicat la 52.000 de vehicule, dintre care 29.800 de autotractoare, cu 15,5% mai multe decât în 2022, și 22.200 de șasiuri, cu 12,2% mai multe decât în 2023. Iar în primul trimestru din 2024 înmatriculările de camioane noi au crescut cu 17%, creștere care însă, în opinia CNR, nu se datorează dinamismului investițiilor firmelor de transport, ci dificultăților încă prezente în rândul producătorilor în a livra echipamentele comandate. Iar Observatorul Vehiculelor Industriale din Franța (OVI) estimează că cererea are o tendință descendentă, de -8%, în 2024.

Articole similare

Ad