MEC DIESEL a încheiat anul trecut cu o creștere cu 10% a vânzărilor nete comparativ cu 2019, mai ales datorită expertizei tehnice, nivelului ridicat de servicii, filosofiei calității și căutării avansate pe Webshop.
Principala provocare la nivel de grup pentru următorii ani este să se extindă internațional, așa cum declară Alberto Pellegrino, Managing Director-ul companiei. Aceasta este bine cunoscută în cele trei țări unde activează (România, Bulgaria și Italia, unde are peste 330 de angajați) și vinde și în alte 70 de locații din întreaga lume, organizând transporturi din depozitul din Italia. „Prezența pe piață cu o structură logistică și comercială solidă ne va permite să oferim servicii din ce în ce mai bune clienților noștri și să ne dezvoltăm mult mai repede în următorii ani. Principalul nostru obiectiv pentru a înregistra în continuare creșteri substanțiale este investiția în oameni, în formarea și bunăstarea acestora. Suntem întotdeauna în căutarea de noi tineri, motivați și implicați, care doresc să se alăture grupului MEC DIESEL.”
Compania investește și în sustenabilitate, în energii regenerabile, fiind și în plin proces de a nu mai utiliza plastic și implicându-se anual într-o cauză nobilă, cum ar fi Treedom, un start-up care se ocupă cu plantarea de copaci în toată lumea.
MEC-DIESEL S.p.A. este unul dintre cei mai importanți furnizori europeni de piese de schimb pentru motoare din Independent Aftermarket (IAM). Compania a fost fondată la Torino în 1983 și are 24 de sucursale în Europa. De peste 35 de ani, aceasta distribuie sub marca proprie motoare și piese de schimb, acoperind întreaga gamă de produse europene, atât pentru autoturisme, cât și pentru vehicule comerciale și industriale. Până în prezent, catalogul său prezintă trei branduri proprii: MEC DIESEL (motoare și piese de schimb pentru motoare), Blinken (componente electrice) și Erar (sisteme de iluminare și suspensii).
Dezvoltarea continuă a produselor determină în mod constant MEC DIESEL să caute facilități de ultimă generație, avansate și moderne, cum ar fi depozitele verticale automate, pentru a îmbunătăți gestionarea a peste 26.000 de piese de schimb.