Daimler Buses investeste masiv nu doar in noi autobuze si autocare sau in optimizarea retelei globale de productie si de vanzari, ci si in patru tendinte majore ale zilelor noastre – conectivitate (C), condus automat (A), shared mobility (S) si propulsii electrice (E), deci impreuna CASE – carora li se vor aloca circa 200 de milioane de euro pana in 2020. Pentru asta se va lucra in stransa colaborare cu diviziile de camioane si vanuri si vor fi folosite si dezvoltarile de la autoturisme.
Pentru Conectivitate portalul Omniplus On reuneste toate serviciile digitale care permit conectarea soferilor, vehiculelor si firmelor, pentru cresterea eficientei clientilor, si a fost dezvoltat, impreuna cu divizia de camioane, serviciul Uptime, unic pe piata autobuzelor, care permite cresterea disponibilitatii vehiculelor.
Daimler este primul producator care opereaza un autobuz urban automat in conditii reale de trafic, in Amsterdam, pe o portiune din cea mai lunga linie express din Europa. Acesta se opreste in statii si la semafoare cu precizie de cativa centimetri, trece prin tuneluri si franeaza in apropierea obstacolelor si pietonilor.
Compania a intrat ca investitor strategic, desi minoritar, in programul Berlin Mobility Service CleverShuttle, care aduce impreuna, intr-un vehicul electric, oameni cu drumuri similare, si ii duce pe fiecare la destinatie fara emisii poluante, eficient si cu un pret rezonabil.
Iar pentru propulsia electrica tocmai a fost lansat Citaro 100% electric.