Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

De ce vizibilitatea în timp real a mărfurilor oferă transportatorilor rutieri un avantaj competitiv

Companiile de transport rutier și logistică se află întotdeauna sub presiune pentru a livra mărfurile în cel mai scurt timp posibil și la cel mai competitiv preț.

În ultima perioadă, au apărut tot mai multe solicitări din partea consumatorilor și clienților pentru informații exacte și actualizate privind starea comenzii lor, unde este și când va fi livrată.

Indiferent dacă achiziționăm ceva pentru noi sau în numele companiei noastre, ne așteptăm la informații specifice despre ora exactă la care expediția va pleca și va ajunge la destinație. Apariția unei noi nevoi de vizibilitate în timp real vine direct din schimbările în curs de desfășurare din viața noastră de zi cu zi, în care vrem să avem controlul asupra a aproape tot ce ne înconjoară, adesea direct de pe telefon.

Această tendință se manifestă și în transport, unde expeditorii solicită tot mai mult transportatorilor să îi țină la curent cu detaliile unei curse aproape în timp real. Din cauza limitărilor tehnologice, acest lucru a fost dificil de realizat până acum câțiva ani. Astăzi, într-o eră a digitalizării în creștere a transportului, a sistemelor GPS în vehicule și a sistemelor TMS ale operatorilor de transport, aceste informații sunt la îndemână.

În prezent, a avea date actualizate despre starea livrărilor este de o mare importanță atât pentru expeditori, cât și pentru transportatori. Cu aceste cunoștințe, expeditorii pot planifica în mod optim traficul la punctele de încărcare și pot informa clientul final cu privire la data și ora exactă de livrare (care se schimbă adesea), în timp ce transportatorii rutieri se pot asigura că serviciul prestat este la cel înalt nivel. Alături de experiența clientului în ceea ce privește serviciile de transport, aceștia sunt factorii care determină astăzi avantajul competitiv al companiilor de transport rutier.

Transportatorii rutieri pot concura cu prețul și timpul de răspuns, dar, în cele din urmă, expeditorii sunt cei care decid cu cine vor rezerva cursele. Vizibilitatea în timp real devine o caracteristică din ce în ce mai dorită în rândul expeditorilor și clienților, iar capacitatea de a monitoriza starea serviciului în timp real este ceea ce poate influența în cele din urmă alegerea unui anumit transportator.

Până de curând, atingerea acestui nivel de vizibilitate necesita o cantitate semnificativă de muncă manuală și repetitivă pentru a furniza informații non-stop despre transport. De regulă, 9 din 10 transporturi sunt efectuate la timp, însă, din cauza modificărilor condițiilor meteorologice sau a traficului sau a altor circumstanțe neprevăzute, identificarea celui care va fi întârziat necesită ca toate cele 10 să fie monitorizate și verificate în mod repetat. Fără automatizarea sarcinilor simple, timpul și resursele necesare pentru a efectua și a răspunde la aceste verificări îngreunează tot mai mult îmbunătățirea continuă a eficienței și a calității serviciilor.

Experții din industria logistică sunt conștienți de situația actuală. În urmă cu câțiva ani, unul dintre ei, Jett McCandless, a decis să umple golul de comunicare dintre expeditori și transportatori prin înființarea project44, o companie al cărei scop este de a oferi vizibilitate în timp real de-a lungul lanțului de aprovizionare. Astăzi, project44 are aproape 120.000 de transportatori în rețeaua sa și oferă soluții de vizibilitate în timp real pentru mai mult de 400 de expeditori majori și firme de logistică din întreaga lume.

Pentru transportatori, partajarea datelor GPS prin platforma project44 le permite să se concentreze pe furnizarea celui mai bun serviciu posibil în cel mai eficient mod, în condițiile în care clienții sunt pe deplin informați și fără a avea costuri cu apelurile continue de verificare. Deoarece datele sunt partajate numai în timpul unei expediții active și nu între curse, acestea sunt în siguranță, iar clienții văd doar informații referitoare în mod specific la respectivul transport.

Platforma project44 permite expeditorilor să monitorizeze mărfurile transportate în timp real și folosește GPS-ul și datele externe ale operatorilor de transport (sau datele telematice) pentru a furniza ETA-uri precise.

În timp ce prețul pentru serviciu joacă încă un rol cheie, expeditorii – precum consumatorii – nu numai că așteaptă, dar și solicită tot mai mult, vizibilitate în timp real. Companiile de transport rutier care încă nu au început să utilizeze acest tip de soluție rămân în urmă față de concurență.

Aderarea la rețeaua project44 este gratuită și durează doar câteva minute. Click aici pentru înregistrare/crearea unui cont.

În România, UNTRR a încheiat un parteneriat cu project44, cea mai mare platformă avansată de vizibilitate pentru transportatori rutieri, expeditori și companii de logistică.

Despre project44

project44 este cea mai avansată platformă de vizibilitate din lume pentru expeditorii și furnizorii de servicii logistice. project44 conectează, automatizează și oferă vizibilitate în procesele cheie de transport pentru a accelera informațiile și a scurta timpul necesar transformării acestor informații în acțiuni. Folosind puterea platformei bazate pe cloud a project44, organizațiile cresc eficiența operațională, reduc costurile, îmbunătățesc performanțele de livrare și oferă clienților o experiență excepțională de tip Amazon. Conectat la mii de transportatori din întreaga lume și având o acoperire cuprinzătoare pentru toate dispozitivele GPS și telematice de pe piață, project44 integrează toate modurile și tipurile de transport. În 2021, project44 a fost desemnat lider în rândul furnizorilor de vizibilitate în timp real a transporturilor în cadrul Gartner’s Magic Quadrant.

Articole similare

Ad