Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

De la creion si hartie la IT


Desi nefasta, criza a reprezentat o oportunitate pentru unele companii de a-si reconfigura activitatea, iar softurile de rutare si organizare a personalului reprezinta primul pas de la vechile metode „cu creionul pe hartie“ la metode menite sa creasca mult nivelul serviciilor, pentru ca regulile devin tot mai complexe, iar administrarea manuala a anumitor procese devine greoaie si nerentabila. Despre atitudinea operatorilor romani fata de aceste sisteme necesare pentru cresterea activitatii am avut ocazia sa discutam cu Prof. Dr. Goos Kant, unul dintre actionarii Ortec.
 

Anul trecut, operatorii de transport si-au analizat bugetele si au ales sa nu mai investeasca in solutii software, in ciuda faptului ca acestea sunt menite sa le simplifice unele activitati. Un interes mai ridicat s-a simtit insa in domeniul comertului cu produse alimentare, afectat mai putin de criza. Asadar, spre deosebire de transportatori, producatorii si retailerii au fost dispusi sa-si asume riscul de a investi in repartizarea optima a personalului si a resurselor prin utilizarea sistemelor avansate de planificare a activitatii. Vorbim de firme care isi cumpara propriile semiremorci si inchiriaza autotractoarele de la transportatori si care, in general, nu sunt dispuse sa plateasca pentru ineficienta transportatorilor si prefera sa plateasca pentru implementarea unui soft de rutare pentru a-si reduce costurile pe viitor si a avea controlul acestei activitati.
Pentru 2009, Ortec, companie specializata in furnizarea de softuri de rutare, si-a inclus in planul de activitate o crestere de 20%, insa in contextul crizei obiectivul a fost atins doar pe jumatate. Dintre statele unde firma este prezenta, in Romania si Marea Britanie au fost inregistrate cele mai rapide cresteri.
Operatorii de transport au in general setate termene destul de mici pentru amortizarea investitiei. „Pentru softurile Ortec, perioada de amortizare a investitiei este de 6-12 luni, relativ mai mica fata de un WMS sau ERP, insa anul trecut, pentru operatorii de transport si cea mai scurta perioada a parut prea lunga, pentru ca aveau nevoie de bani lichizi; in plus, nu au avut nevoie de optimizarea transporturilor pentru ca nu au avut comenzi“, a mentionat Prof. Dr. Goos Kant, Global Industry Leader for TTL (Trade Transport and Logistics) Ortec.
De la inceputul acestui an, insa, s-a observat o tendinta de crestere a interesului operatorilor de transport pentru sistemele de optimizare a activitatii. In ciuda scaderii volumelor, acestia au supravietuit crizei, fiind acum in proces de stabilizare a afacerii. Cum din 2011 sunt asteptate cresteri, iar transportatorii trebuie sa fie pregatiti pentru colaborari, solutiile software pentru monitorizarea permanenta a activitatii devin absolut necesare. „Interesant este ca in Romania companiile implementeaza diferite solutii de rutare si tracking nu atat pentru optimizare, cat mai ales pentru monitorizare si siguranta, acesta fiind un specific al pietei est-europene”, a explicat Goos Kant.
Dar si in vest sunt uneori utilizate dispozitive de monitorizare a camioanelor si telefoane pentru verificare. Avantajul unui asemenea soft este ca, in cazul rutelor mai lungi si aglomerate, se pot reestima timpii de sosire, optimizandu-se astfel si procesul de supply-chain, pentru ca, in momentul in care camionul ajunge la destinatie, echipa de descarcare trebuie sa fie pregatita si nu mai este nevoie sa existe timpi morti intre ora de sosire estimata si momentul real de sosire, pentru aceasta fiind destinate softurile si dispozitivele mobile de comunicare.

Romania si portul Constanta, reprezentative pentru estul Europei
In urma cu trei ani, Ortec era prezent doar in Olanda, Belgia, Franta, Germania si SUA. In 2008 a fost decisa extinderea in Romania, o locatie reprezentativa pentru partea estica a Europei. Sucursala de la noi a acumulat in doi ani circa 20 de clienti, jumatate de pe piata romaneasca, iar restul din statele est-europene invecinate (Polonia, Croatia, Polonia, Republica Ceha). Alegerea Romaniei drept centru pentru Europa centrala si de est se datoreaza Constantei. „Credem ca portul Constanta va juca un rol foarte important in ceea ce priveste importurile catre Europa centrala, de la Constanta catre Austria“, a afirmat Prof. Dr. Goos Kant. Cel de-al doilea motiv a fost reprezentat de nivelul ridicat de pregatire a angajatilor romani. „Astfel, echipa noastra din Romania se va ocupa de implementarea sistemelor pentru unul dintre clientii nostri majori din Europa centrala, Tesco, prezent in Cehia, Slovacia, Ungaria si Polonia, deoarece angajatii nostri din Romania sunt foarte bine pregatiti si competenti“, a adaugat acesta.
Ortec lucreaza si pentru clientii fara camioane, dar care detin totusi flote de semiremorci. „De exemplu, unul dintre clientii Ortec din Croatia activeaza in domeniul petrolier, si, chiar si in conditiile in care nu detine vehicule, a impus companiei de transport sa implementeze sisteme de rutare si monitorizare“, a completat acesta.
La nivel european, activitatea companiei nu este bazata doar pe implementarea sistemelor de rutare, ceea ce Ortec a pus in aplicare pana acum in Romania, ci si pe softuri de organizare a personalului, insa acestea nu se potrivesc pietei romanesti, forta de munca fiind inca destul de ieftina. Insa principalul domeniu caruia Ortec se adreseaza este transportul, urmat de retail si productia de bunuri de consum.

O solutie usor de implementat si amortizat
Cu aproximativ 1.500 de clienti, dezvoltarea Ortec se bazeaza pe trei directii: imbunatatirea serviciilor oferite, extinderea retelei – chiar anul acesta va fi inaugurata o noua sucursala in Australia – si dezvoltarea prin intermediul partenerilor.
Compania are in vedere dezvoltarea unui nou soft de management al inventarului, prin care se pot realiza previziuni, niveluri de stoc si comenzi. „Nu vom dezvolta sisteme de administrare, pentru ca nu intentionam sa intram in competitie cu furnizorii de ERP, ci dorim sa aducem servicii complementare pentru optimizarea sectoarelor carora ne adresam“, a declarat Prof. Dr. Goos Kant.
Softul dezvoltat pentru Romania prezinta doar diferente minore fata de cel dezvoltat pentru Olanda, nu sufera multe „adaptari locale“, iar maniera in care este conceput le permite si celor care au lucrat „cu creionul pe hartie” sa-l utilizeze.
De la semnarea contractului si pana la finalizarea implementarii softului dureaza intre doua si patru luni, incluzand crearea interfetelor, setarile, testarea parametrilor de functionare, plus doua zile de pregatire a personalului de catre angajatii Ortec. In doar doua zile angajatii pot lucra in sistem, fiind deja familiarizati cu procesele. Softurile Ortec pot fi utilizate pentru simularea expedierii comenzilor pe anumite ore si la anumite perioade de la comanda.
„In Romania sunt multe lacune si mai sunt multe de implementat in diferite industrii, nu exista sisteme care sa faca automat anumite procese, sunt inca realizate manual, astfel ca planul nostru este sa crestem in fiecare an cu 50-100%; dorim, practic, o dublare a activitatii in fiecare an“, a spus Goos Kant, Global Industry Leader for Trade Transport and Logistics Ortec.
Potrivit conducerii Ortec, companiile care au implementat deja softul de rutare au realizat economii ale consumului de carburant de 10%, iar pentru cei care aveau deja un sistem implementat, de circa 5%.
In ciuda faptului ca in Romania costurile cu forta de munca sunt mai mici decat in vestul Europei, si uneori sunt trecute cu vederea, economiile la aceasta categorie sunt considerabile.
„In general, in logistica adaosul este foarte mic, asa ca, in cazul unei rate de profit de 2% sau chiar de -1%, o reducere de 10% a costurilor are o influenta majora asupra intregii activitati, nu doar a cheltuielilor si profitului“, a mai adaugat acesta.

Criza indeamna la perfectionare, insa mai temperat in Romania 
In momentul de fata, abordarea clientilor este mai facila pentru ca, din cauza crizei, companiile s-au concentrat pe anumite activitati care sa le permita sa fie foarte flexibile. Pentru o scadere sau chiar si o crestere a volumului de activitate cu 10% trebuie sa existe flexibilitate, pentru a avea capacitatea de a se mentine in parametrii de profitabilitate, iar un soft de rutare poate ajuta operatorul sa-si planifice activitatea in functie de cea mai buna varianta.
Un mare retailer, client Ortec, a achizitionat softul pentru implementare globala, avand asadar un control mai mare asupra rutelor: numarul kilometrilor parcursi, opriri, descarcare/incarcare.
Perioada de pregatire pentru utilizarea sistemului coincide cu implementarea si configurarea, iar in momentul de fata clienti precum TCE Logistica, TNT, DHL sau FedEx au ales deja implementarea sistemului de rutare pentru optimizarea activitatii.
„Pentru Romania softul este putin mai ieftin, la fel si implementarea, fata de Olanda, mai ales ca aici companiile au camioa-ne mai putine, iar pretul creste proportional cu numarul acestora“, a mentionat Prof. Dr. Goos Kant.
Companiile locale care au si capital strain sunt mai interesate sa faca un pas in fata. Pentru o astfel de decizie sunt luate in calcul avantajele, iar pretul in general permite o perioada de amortizare de 6-12 luni. Cele cu perioada de amortizare mai mare nu mai sunt interesante. 

Articole similare

Ad