Ad
Ad
AdAdvertisement
AdAdvertisement
Ad
Ad
Ad
Ad
AdAdvertisement

Digitalizarea prinde contur

Zitec, companie care activează pe piaţa de IT & digital marketing din România, raportează pentru primele 6 luni ale anului 2020 creșteri ale veniturilor de peste 50% față de aceeași perioadă a anului 2019.

În prima jumătate a anului 2020, Zitec și-a susținut clienții și partenerii în transformarea digitală, ajutându-i să-și îmbunătățească eficiența în fața fluxului crescut de activitate, sau să depășească efectele negative ale pandemiei asupra afacerilor. Compania a înregistrat creșteri mari în special pentru segmentele de soluții software personalizate și soluții cloud prin proiectele dezvoltate cu clienți existenți precum Arctic, Decathlon, Sameday, STMicroelectronics, Credit Europe Bank, Flanco, Chimpex, sau clienți nou intrați în portofoliul companiei în primul semestru: Startarium și RGT Cycling.

Activitatea accelerată a ultimelor luni a avut ca rezultat o creștere de peste 1,5 milioane EUR a veniturilor companiei față de aceeași perioadă a anului trecut, și a fost posibilă și datorită maturității parteneriatelor cu Google Cloud, Microsoft și Magento Commerce (Adobe), Zitec reușind să ofere clienților săi servicii cloud și e-commerce de top și acces la cele mai noi soluții.

În această perioadă, Zitec a început colaborarea cu clienți importanți din industrii precum retail, industria vinului, auto, industria serviciilor bancare sau domeniul medical, atât din România, cât și din alte țări. Compania a avut o creștere semnificativă a numărului de clienți recunoscuți pe plan internațional din industria de retail: Vivre, Sephora, Innoship, Teilor și Adore Me.

“În contextul unei situații dificile care a impus accelerarea digitalizării, ne-am susținut clienții și partenerii, inclusiv din administrația publică locală, în acest proces de transformare prin servicii și soluții personalizate și cu aplicabilitate imediată. Printre proiecte de referință dezvoltate de echipa noastră în prima parte a anului se numără dezvoltarea unei aplicații de fidelizare a clienților pentru retailerul Decathlon, lansarea aplicației mobile Avantaj2Go a Credit Europe Bank, dezvoltarea unui modul destinat platformei Magento 2 pentru Innoship precum și derularea campaniilor de digital marketing pentru toate cele trei branduri ale grupului Arctic în România: Arctic, Beko și Grundig. Pentru cea de-a doua parte a anului, estimăm continuarea acestei tendințe de creștere, susținută de proiectele pe care le avem în derulare. Ne dorim ca în 2020 să atingem o cifră de afaceri de 10 milioane de EUR”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO și co-fondator Zitec.

În același timp, Zitec s-a concentrat pe creșterea echipei și atragerea de oameni talentați, astfel încât până în prezent a înregistrat o creștere de aproximativ 18% a numărului de colegi raportat la finalul anului trecut, ajungând la peste 180 de specialiști în București, Brașov și alte orașe din România.

Prin mutarea cu ușurință a proceselor de recrutare și onboarding online, Zitec a reușit să atragă în echipă de la începutul pandemiei un număr de peste 30 de colegi noi pe roluri de specialiști în dezvoltare software, testare, web design, management de proiect, customer support, marketing digital, vânzări și dezvoltare organizațională.

Articole similare

Ad