Schmitz Cargobull a prezentat, în cadrul conferinței de presă de pe 3 septembrie, și EcoDuo, o combinație înscrisă și în competiția Trailer Innovation la categoria Concept, și care își propune să descongestioneze șoselele europene, să scadă emisiile de CO2, să țină cont de standardele actuale din industria transporturilor, mai ales din transportul combinat, și să fie utilizată în afara orașelor. Este vorba de un concept modular format din două semiremorci standard conectate printr-un dolly, care pot fi împărțite, la frontiere sau în anumite zone, între două camioane. EcoDuo se bazează, deci, pe vehicule standard, spre deosebire de conceptele convenționale de ansambluri lungi, care aduc lungimi diferite, ce nu pot fi combinate flexibil, deci necesită investiții suplimentare în flote, și nu sunt permise peste tot, ceea ce împiedică transportul transfrontalier. Greutatea totală a autotractorului și a primei semiremorci rămâne de 40 t, iar greutatea celei de-a doua semiremorci poate ajunge la 36 t, conform reglementărilor din Scandinavia.
Prin comparație cu semiremorcile convenționale, EcoDuo scade consumul, deci și emisiile de CO2 pe tona transportată, scade sarcina pe axă, ceea ce protejează drumurile și podurile, crește capacitatea rutieră sau reduce aglomerația din trafic prin utilizarea unui număr mai mic de vehicule de capacitate mai mare și atenuează criza de șoferi, deoarece este nevoie de unul singur pentru două semiremorci.
Deocamdată această combinație este acceptată doar în Scandinavia, dar pe termen lung reprezentanții Schmitz speră să îl vadă în întreaga Europă, deoarece este o soluție eficientă și ecologică. Deja în Spania ea este în teste, cu o greutate de 30 t pe a doua semiremorcă.
Combinația poate fi urcată pe tren, poate fi implementată fără niciun risc pentru traficul rutier și este potrivită pentru tehnologiile viitoare, ca mersul în convoi sau condusul autonom.