Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Alin Cretu, AC Mobile: „400 de euro in plus la sofer“
„Unii se vor muta, altii vor intra in faliment. Eu sunt vorbitor de limba germana, pentru ca am locuit multi ani in Germania, de aceea voi alege sa ma mut acolo chiar daca vorbim de taxe mai mari. Am facut calcule, iar diferenta de cost pentru un angajat sofer in Germania, fata de Romania, este de 400 de euro, pe care angajatorul ii plateste la statul german. Pe de alta parte, impozitul pe profit in Romania este de 16%, iar in Germania e 35%, insa aceste costuri se regasesc in pretul final de transport. Soferii angajati la firme de transport germane beneficiaza si ei de diurna, plus o forma de compensare neimpozabila, prin care se pot duce acasa de patru ori pe an, in valoare de 525 de euro. Comparativ cu Romania insa, tot profitul pe care il faci acolo esti incurajat sa il cheltui tot in Germania.“

Mateo Cezar, CCC Mat Trans
„Adoptarea Pachetului Mobilitate 1 este o chestiune foarte complicata pentru noi, firmele de transport mici. Nu avem cum sa aducem soferii acasa atat de des, ar trebui sa avem doi sau trei soferi de schimb pe un camion. Cu camionul acasa nici nu se discuta. Si asa avem parte de controale mai ceva ca in Romania. De exemplu, recent am fost amendati in Belgia cu 1.800 de euro pentru ca soferul nu a avut un CMR pe un container gol, este clar un abuz, intrucat a fost amenda maxima. Prin tot ceea ce contine acest pachet de legi nu va face decat sa ne oblige sa renuntam sau sa ne mutam.“

Gabriel Iftode, Your Fast Transport
„In viitor noi nu ne vom mai putea desfasura activitatea in Europa de Vest. Sincer, nu m-am gandit deloc la scenariul negativ, cel al falimentului, mai degraba iau in calcul sa imi deschid firma undeva in centrul sau vestul Europei. Compania este mica, avem sase soferi, ne afecteaza lipsa lor, insa daca trebuie sa ne intoarcem cu camioanele cu siguranta nu vom mai putea face transport.“

Ovidiu Placinta, Express Euroscan
„Daca trec propunerile de modificare ne gandim serios la emigrare. Diferentele per sofer fata de ce platim in momentul de fata in Romania nu sunt foarte mari, totul este legat de taxele si impozitele platite, insa vom avea si noi alte tarife, aferente unei firme din vest. Dintre toate modificarile, cele mai grave sunt cele legate de venirea acasa a camioanelor si a soferilor, restul le mai rezolvam noi cumva. Este imposibil pentru noi sa mai facem transport daca soferul sau camionul trebuie sa ajunga in Romania intr-o perioada atat de scurta, practic costurile ni se vor majora cu 100%, in timp ce cursele vor fi mai putine. Speram sa blocam cumva acest Pachet, este ultima sansa.“

Alin Cretu, presedintele Asociatia Transportatorilor de Marfuri „Bucovina“, membra FORT, care a avut cea mai numeroasa prezenta din partea Romaniei la protestul din 10 ianuarie de la Bruxelles, sustine ca prin respingerea celor doua amendamente de compromis incluse in Pachetul Mobilitate 1, respectiv cel referitor la Detasare si modificarea Regulamentului 561/2006, a fost castigata o batalie, nu si razboiul.
 

„Propunerea de lege speciala pentru aplicarea Directivei detasarii nr. 71/1996 la transporturile rutiere si modificarea Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere si odihna ai soferilor erau cele mai dureroase pentru noi. Putem intelege partial modificarile referitoare la cabotaj (n.r. – propunerea adoptata privin modificarea Regulamentelor 1.071/2009 si 1.072/2009)“, a declarat Alin Cretu. Presedintele ATM Bucovina si prim-vicepresedinte FORT a explicat faptul ca votul din Comisia TRAN reprezinta un „castig temporar“. „Sa nu se astepte cineva din partea noastra, membrii FORT, la medalii, trebuie sa continuam lupta. Vrem sa respectam legile, dar acestea sa fie echitabile atat pentru vest-europeni cat si pentru noi. Este o lupta al carui termen nu il cunoastem deocamdata, iar ca sa ne obtinem drepturile trebuie sa cautam sa facem amendamente, interesul fiind comun pentru transportatorii romani, care acum trebuie sa dea dovada de unitate. Fiecare trebuie sa-si spuna punctul de vedere, iar aceste interese comune trebuie accentuate la Bruxelles prin propuneri de modificare a acestor amendamente“, a mai explicat oficialul ATM „Bucovina“, atentionand ca, desi sunt alegeri europarlamentare anul acesta, transportatorii nu trebuie sa se bazeze ca regulamentele nu vor putea fi modificate.
Protestatarii au salutat ieri si prezenta, la finalul voturilor din Comisie, a europarlamentarilor romani, dar si a celor bulgari si polonezi, in mijlocul lor. „Am fost acolo si asta a contat, dar ei reprezinta interesele Romaniei, pentru asta sunt alesi. Un exemplu pentru noi au fost reprezentantii Bulgariei, care au avut europarlamentarii prezenti in piata, inclusiv ministrul Transporturilor, la fel din partea Poloniei, ministrul Transporturilor si o mare parte din europarlamentari au fost alaturi la protestatari. La fel si din partea Romaniei au fost prezenti Maria Grapini si Marian-Jean Marinescu.“
Pe 10 ianuarie, in fata Parlamentului European de la Bruxelles au fost prezenti circa 600 de transportatori din Bulgaria, Romania, Ungaria si Polonia, care au protestat impotriva masurilor din Pachetului Mobilitate 1. Cea mai numeroasa prezenta romaneasca a avut-o ATM „Bucovina“, care a mobilizat 200 de membri.
In principal, cele doua propuneri respinse in Comisia TRAN din 10 ianuarie, vizeaza aplicarea regulilor detasarii la transporturile rutiere internationale, interzicerea efectuarii pauzei saptamanale normale  in cabina si intoarcerea acasa a soferilor la trei sau patru saptamani.