Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Krone s-a alăturat rețelei Alliance for the Future of Tyres (AZuR) pentru a lucra la una dintre cele mai presante provocări ale timpurilor noastre – sustenabilitatea în economia circulară a anvelopelor – prin digitalizare și parteneriate cu alte companii.

În acest sens, Krone informează că la IAA Transportation a fost primul producător de remorci care și-a prezentat propria anvelopă reșapată, Krone R:Tyre, care, comparativ cu o anvelopă nouă, economisește două treimi din materiile prime, 60% din emisiile de CO2 și 50% din energie.

În plus, alături de partenerii din rețeaua AZuR și pe baza cunoștințelor și schimbului deschis de informații, Krone va promova mai bine sustenabilitatea în transporturi și va putea lua decizii și dezvolta soluții care să facă din transporturi o industrie mai sustenabilă și mai economică.

Deja producătorul colaborează cu parteneri din rețea pentru a concepe un traseu al întregului proces, de la schimbarea anvelopelor până la comercializarea celor reșapate, de exemplu prin intermediul magazinului său online sau prin procese alternative de reciclare. Iar datorită aderării la rețeaua AZuR vor fi dezvoltate soluții și mai avansate.