Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Germania face prea puține progrese în eforturile sale de a transfera cât mai multe mărfuri de pe șosea pe calea ferată, pentru a proteja clima. Conform cifrelor calculate de asociația germană de transport Allianz pro Schiene, cota de piață a mărfurilor feroviare a crescut cu doar 0,3%, până la 19%, în 2019 și cu numai 2,5% în ultimul deceniu. Acest lucru este mult prea puțin pentru a atinge obiectivul guvernului federal de a obține o cotă de 25% până în 2030.

Cu o cotă de piață de peste 71%, transportul rutier își păstrează în continuare poziția dominantă în sectorul mărfurilor. Asociația de transport a identificat zece motive pentru aceasta, între care impozitul ridicat pe electricitate pentru companiile de transport feroviar de marfă, multe puncte de trecere a frontierei neelectrificate, zone industriale fără acces feroviar și sisteme de cuplare învechite.

Potrivit asiguratorului Allianz, riscurile pentru transportul de marfa au crescut semnificativ ca urmare a crizei generate de epidemia de Covid-19, in special pentru marfurile scumpe si cele sensibile la temperatura.

Astfel, analiza creantelor din industria asigurarilor de transport arata ca marfurile deteriorate reprezinta una din cele mai frecvente cauze ale pagubelor si constituie mai mult de una din cinci creante pe o perioada de cinci ani. „Pandemia afecteaza lanturile de aprovizionare globale intr-un mod fara precedent. Riscurile din timpul depozitarii si transportului au crescut semnificativ", spune Volker Dierk, responsabil pentru politele de asigurare din transport la Allianz Global Corporate & Speciality (AGCS), Europa Centrala si de Est.

In timpul depozitarii, exista acum un risc crescut de furt si incendiu, arata publicatia eurotransport.de. De asemenea, timpii mai lungi de depozitare, intreruperile de transport din cauza frontierelor inchise, vamuirea tarzie sau pur si simplu lipsa de personal ca urmare a crizei, ar putea, de asemenea, sa deterioreze marfurile, iar termenele de livrare pot fi, de asemenea, intarziate. 
 
In analiza „Coronavirus: Masuri de prevenire a pierderilor pentru depozitarea si transportul marfurilor”, expertii AGCS propun reducerea tranzitului, gasirea unor capacitati alternative de stocare, cresterea securitatii din depozite si evitarea plasarii pentru vreme indelungata a remorcilor incarcate in afara locatiilor depozitului. „Intrucat izbucnirea pandemiei are potential de a provoca o intrerupere in lantul de aprovizionare, timpul de rotatie al stocurilor va creste, iar capacitatea de stocare va fi limitata. Prin urmare, companiile ar trebui sa ia in considerare gasirea unei capacitati alternative de stocare, daca spatiul existent nu poate gazdui marfa suplimentara”, se arata in recomandare. De asemenea, pentru a reduce la minimum riscurile asociate transportului, companiile ar trebui sa obtina confirmarea, inainte de inceperea cursei, ca marfa poate fi acceptata la destinatia finala si, de asemenea, sa se pregateasca pentru o posibila neacceptare. Expertii recomanda, de asemenea, utilizarea vehiculelor si remorcilor cu tehnologie GPS si integrarea dispozitivelor de monitorizare Internet of Things (IoT) in ambalajul incarcaturii, pentru a creste transparenta transportului. In plus, sistemele de ambalare a marfurilor perisabile ar trebui sa fie concepute in mod ideal astfel incat sa poata mentine temperatura produsului necesara pe o perioada mai lunga de timp.