Transportatorii europeni se așteaptă la un an cu un optimism moderat, cu o valoare medie de 6,2 privitor la piața de transport marfă în 2021, se arată într-un studiu realizat de Alpega, companie de software dedicat logisticii.
Pe o scară de optimism de la unu la zece valoarea medie este de 6,2, cu țările nordice (7,0) și Olanda (6,7) înregistrând un grad mai mare. Pe de altă parte, Spania și Portugalia sunt semnificativ mai prudente în evaluarea lor, cu valori de 5,5 și respectiv 5,8, în timp ce Franța (6,3), Italia (6,2), Germania și Polonia (ambele 6,1) se clasează la mijloc în privința așteptărilor lor pentru anul în curs.
Atitudinea ezitantă nu este o coincidență: în jur de 60% dintre transportatorii chestionați afirmând că vânzările în 2020 au fost mai mici decât în 2019. Cu puțin mai mult de jumătate (54 %) afirmă totuși că acest lucru a dus la o scădere a profiturilor mai puțin de 25% la sută, în timp ce pentru 37% din companiile de transport, profitul este între 25 și 50%.
În privința redresării pieței de transport, există un decalaj între părerile transportatorilor din nordul și sudul Europei. La nivel general, 38% dintre companii presupun că nivelul din 2020 se va menține și în acest an, iar alți 37% estimează că volumul va crește din nou. Pe regiuni, estimările companiilor din Europa de Nord sunt ceva mai optimiste, 54% se așteaptă la o creștere, în timp ce în Peninsula Iberică prognozele sunt mai pesimiste: în Portugalia, o treime dintre cei chestionați consideră că vor efectua mai puține transporturi, iar în Spania procentul atinge o valoare de 43%.
Confruntați cu pandemia COVID-19 și cu Brexit-ul, transportatorii și logisticienii au reacționat rapid pentru a asigura o reacție cât mai bună de-a lungul întregului lanț de aprovizionare. Un lucru e cert, viitorul transporturilor și logisticii va fi modelat de digitalizare, soluții de colaborare și nevoia de mai multă eficiență.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit