Instituția franceză de control DREAL face frecvent abuzuri, dar, așa cum a subliniat la Conferința Transportatorilor Express de Mărfuri din România avocata Smaranda Rugină, partener UNTRR, avocat specializat în dreptul transporturilor și proceduri de insolvență și profesor universitar, judecătorii pot ajuta la restabilirea echilibrului când controalele nu se fac în conformitate cu principiile drepturilor omului. De exemplu, Curtea de Apel din Paris a decis, în septembrie 2024 – iar această decizie va fi utilă pentru toate cazurile similare, fie că implică vehicule mai mari, fie mai mici de 3,5 t – că atunci când un șofer este controlat în trafic agenții DREAL trebuie să-l informeze în legătură cu drepturile omului înainte de a-l interoga, „ceea ce înainte nu părea evident pentru inspectori. De fiecare dată când am vorbit cu ei, controlorii DREAL ne-au spus că legea din Franța nu include printre atribuțiile lor să informeze în legătură cu drepturile omului sau să solicite un interpret. Deci toate declarațiile pe care le dădeau șoferii erau folosite împotriva lor sau a administratorilor firmelor.“
Controalele din trafic din Franța care vizează timpul de muncă și de odihnă au ca principal scop să condamne administratorii pentru „muncă disimulată“ (dumping social). În cazul de mai sus, agentul a dedus că ceea ce a spus șoferul era fals, deoarece între Paris și Marsilia nu se poate ajunge în câte ore a spus el, și a pus presiune să declare orele pe care voia agentul să le declare, astfel că angajatorul a fost condamnat. Însă Curtea de Apel din Paris a anulat controlul argumentând că șoferului nu i-au fost comunicate drepturile și că declarațiile lui nu puteau sta la baza unei amenzi – câtă vreme a fost presat să se autoincrimineze.
Smaranda Rugină a mai precizat că, dintre toate dosarele pe care le-a avut în lucru, acesta a fost primul în care statul francez a fost condamnat la plata unei părți din costurile de judecată, „deci articolele respective de lege nu sunt doar teoretice, ci se și aplică“.
În cazul în care o firmă primește amendă și face contestație pot trece uneori ani până la o sentință definitivă, „și de cele mai multe ori sancțiunea se anulează. Deci este nevoie de răbdare.“
Sfatul avocatei este să se conteste amenzile nu pentru că valoarea lor este mare – multe firme chiar se gândesc să nu le conteste pentru că nu merită, sunt prea mici – ci pentru că se adună la istoricul firmei și sancțiunile ulterioare sunt cu atât mai aspre cu cât au fost mai multe încălcări de-a lungul timpului. „Mai ales că în Franța prefecturile orașelor în care a fost constatată o infracțiune, printr-un decret prefectural, le pot interzice firmelor să facă afaceri (cabotaj) până la un an dacă au încălcat legea.“ Un alt motiv pentru care merită să se conteste amenzile este acela că modul în care se fac controalele în această țară nu este întotdeauna corect, dar judecătorul poate da câștig de cauză transportatorilor.
Avocata Smaranda Rugină sfătuiește firmele amendate să depună contestație cât de repede, deoarece procedura durează mult. După control agenții întocmesc un buletin în care specifică infracțiunea și cererea de cauțiune – deoarece, conform Codului Rutier din Franța, o firmă din străinătate poate fi obligată să plătească o cauțiune, dar suma are șanse să fie recuperată, fie în momentul în care ordinul penal este contestat, fie după ce societatea a fost achitată printr-o hotărâre ulterioară a instanței competente. Buletinul de control și procesul verbal întocmit de către agent ajunge la un procuror și apoi, după multe luni sau ani, tribunalul emite ordonanța penală. „Sfatul meu însă este să nu așteptați ordonanța penală pentru a contesta amenda, deoarece judecătorul vă va întreba de ce nu ați încercat mai devreme să dovediți că aveți dreptate. Eu pot demonstra că nu s-au putut prezenta aceste dovezi chiar în timpul controlului deoarece totul s-a desfășurat rapid și șoferul era amenințat sau stresat, dar imediat după este bine să fie sunat avocatul pentru a pregăti dosarul fără a aștepta notificarea ordonanței penale.“
Oricum, o firmă care primește un buletin de control și o cerere de cauțiune va primi în cele din urmă și o ordonanță penală. Nu trebuie să se bazeze pe faptul că aceasta întârzie pentru a considera că lucrurile s-au rezolvat, decât în cazul în care ea întârzie prea mult și fapta se prescrie – contravențiile se prescriu după un an, iar delictele, după șase ani.
Chiar dacă faptele contravenționale se prescriu după un an și nu există o ordonanță penală, tot se pot recupera banii plătiți pentru cauțiune. „Am avut cazuri în care nu a mai venit ordonanța. Atunci avocatul ia legătura cu tribunalul care ar fi trebuit să o emită, primește o scrisoare de prescripție și pe baza ei solicită la trezoreria care a încasat banii să-i restituie.“
Smaranda Rugină a mai atras atenția asupra faptului că, dacă se așteaptă totuși ordonanța penală, după primirea ei este un termen limită legal după care nu se mai poate face contestație, și care este de 30 de zile în cazul contravențiilor și de 45 de zile pentru infracțiuni, cum este și pauza luată în autovehicul.
Despre „chichiţele” legislative neexploatate suficient pentru a scăpa de amenzi sau a le reduce semnificativ în Franţa va vorbi în cadrul conferinţei Tranzit de la Suceava Av. Smaranda Rugină, de naţionalitate română, cu drept de practică în Franţa.
Cele mai frecvente amenzi acordate de poliţiştii francezi firmelor de transport din România sunt cele pentru petrecerea pauzei de 45 de ore în cabina camionului şi asta fără ca şoferul să fi fost surprins în cabină în timpul perioadei de repaus săptămânal normal şi fără ca şoferul să fi mărturisit că a dormit în cabina camionului în această perioadă.
După cum am mai scris şi în trecut, Franţa nu aplică recomandările Comisiei Europene care a subliniat că agenţii de control din statele membre nu au dreptul să ceară şoferului dovezi privind locul în care şi-a petrecut pauza de 45 de ore, dovezi precum chitanţe de la hotel sau declaraţii ale altor persoane care ar fi putut găzdui şoferul.
Astfel, în lipsa unei dovezi clare că nu a dormit în cabină, şoferul trebuie să plătească pe loc cash (sau prin vrament bancar de la societatea de transport cu sediul în România) amenda pentru a putea să-şi continue cursa. Fiind vorba de o amendă de 750 de euro, în cele mai multe cazuri, administratorul firmei nu stă pe gânduri şi achită amenda.
Practica este greşită, consideră Av. Smaranda Rugină, deoarece nerespectarea luării repausului de 45 de ore în afara cabinei este o contravenţie, care, repetată, devine „delict”, o infracţiune care poate fi pedepsită cu o amendă de până la 30.000 de euro şi un an de închisoare pentru administratorul firmei.
Şi aceasta nu este singura contravenţie care poate deveni delict dacă se repetă.
Există deja firme româneşti de transport care s-au trezit cu amenzi de 17.000-18.000 de euro pentru că în urma controalelor, mai mulţi şoferi ai aceloraşi firme nu s-au întors la sediul operaţional al firmei din România la 3-4 săptămâni. Este vorba de o „cauţiune” care se poate ridica până la 30.000 de euro şi care poate fi cerută înapoi până la judecarea în instanţă a faptei. În instanţă firma poate proba cu documente că şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura condiţiile de întoarcere a şoferilor în ţara de origine, însă a fost alegere şoferului să nu revină acasă.
În plus, un alt argument pentru contestarea imediată a amenzilor este faptul că toate aceste încălcări ale regulamentelor europene sunt înregistrate în Registrul Unic de Control şi la câteva sancţiuni grave sau deosebit de grave se riscă suspendarea şi anularea, în final, a copiilor conforme sau chiar a licenţei de transport.
După ce acest Registru Unic de Control începe să fie completat rând pe rând de sancţiuni, este posibil să vedem tot mai multe firme ale căror licenţe vor fi ridicate. Iar, odată pierdută buna reputaţie, administratorul firmei a cărui licenţă a fost anulată nu îşi va mai putea înfiinţa o nouă societate.
Avocatul Smaranda Rugină va explica managerilor prezenţi la conferinţa Tranzit de la Suceava cum trebuie să se pregătească, atât la nivel de dispecerat, cât şi la nivel de şoferi, pentru a trata de la început situaţiile de control astfel încât, în cazul în care se ajunge la proces în instanţă, să aibă cât mai multe şanse de a câştiga.
Cazuri concrete câştigate vor fi prezentate, însă vor fi discutate şi cazuri individuale ale celor prezenţi în sală.
De asemenea, cei care doresc o opinie într-o speţă privată, ne pot scrie pe office@traficmedia.ro pentru a cere părerea avocatei franceze privind modul de rezolvare a cazului, pe legislaţia specifică franceză sau a jurisdicţiei unde s-a petrecut controlul. Pentru înscrieri la conferinţa tranzit de la Suceava de pe 26 mai, vă rugăm contactaţi-ne la telefon 0732.131.353 (Andreea Matei) sau email: office@traficmedia.ro; andreea.matei@traficmedia.ro.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit