Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Compania Hellmann Worldwide Logistics, unul dintre cei mai mari furnizori internaționali de logistică, a încheiat cu succes vânzările financiare pentru anul 2021.

Contrar condițiilor actuale de piață caracterizat de blocaje de capacitate, rate ridicate de transport de marfă și întreruperi ale lanțului de aprovizionare, Hellmann, fondată în 1871, a reușit să asigure capacități suplimentare pentru clienții săi și să ofere soluții logistice personalizate.

Anul trecut, numărul livrărilor au crescut cu 25%, față de anul anterior (de la 16,2 milioane de euro, până la 20,3 milioane de euro), în timp ce vânzările au crescut cu 61% și au depășit pragul de 4 miliarde de euro pentru prima dată în istoria companiei.

Investiții orientate spre viitor

Principalii factori de creștere au fost achizițiile orientate spre viitor executate în perioada de raportare.

Regiunile Hellmann America Latină, Asia-Pacific și America de Nord au obținut o creștere organică peste medie.

În pofida unei creșteri semnificative a activităților de investiții, veniturile au fost îmbunătățite cu un total de 69,9 milioane de euro, ca urmare a fluxului de numerar generat din activitățile de exploatare de 117,5 milioane de euro. EBIT-ul s-a ridicat la 160,1 milioane de euro pentru 2021, față de 74,2 milioane de euro pentru anul anterior.

Pe lângă deschiderea mai multor centre în țările din Asia și Orientul Mijlociu, a fost accelerată și extinderea în Franța, una dintre cele mai mari piețe din Europa.

Pe parcursul anului 2021, Hellmann a finalizat numeroase achiziții strategice, precum joint-venture-ului Rhenus & Hellmann, preluat de Hellmann East Europe Group și acțiuni minoritare ale companiei Hellmann în Australia.

„2021 a fost nu numai anul nostru aniversar, ci și un an excepțional din multe puncte de vedere: angajații noștri au arătat, încă o dată, că Hellmann este un partener de încredere și au demonstrat că putem genera o creștere record, chiar și într-o perioadă dificilă”,

a declarat Reiner Heiken, director executiv Hellmann Worldwide Logistics.

„Scopul nostru este de a extinde afacerile pe piețele existente, dar și pe cele noi, prin realizarea de achiziții orientate spre viitor, pentru a genera o creștere organică și durabilă”,

a mărturisit Martin Eberle, Chief Financial Officer Hellmann Worldwide Logistics.

De la trăsura trasă de cai la drone cargo: în 2022, DB Schenker sărbătorește cea de-a 150-a aniversare corporativă. Bazându-se pe experiența vastă în managementul lanțului de aprovizionare, compania cu sediul central în Germania a devenit de multă vreme unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii logistice din lume. Astăzi marchează începutul unui an aniversar cu o multitudine de festivități externe și interne, subliniind viziunea DB Schenker de a promova afaceri și vieți prin modelarea modului în care lumea se conectează.

La 1 iulie 1872, Gottfried Schenker a fondat DB Schenker la Viena, Austria. Abordarea sa de a combina transporturile individuale cu transporturile colective a fost o inovație care a schimbat jocul pentru acea vreme. Bazându-se pe această moștenire, raza de acțiune a companiei s-a extins pe tot globul și în toate modurile de transport. În acest an, DB Schenker urmărește să modeleze în continuare viitorul industriei prin soluții inovatoare, digitale și durabile.

Sub sloganul „150 Years Elevating Lives”, anul aniversar include o competiție internă pentru angajați care leagă colegii din toate țările. Cu ajutorul unei aplicații dedicate pentru smartphone, angajații își pot număra pașii și pot urmări activitățile fizice și mentale ulterioare.

Pentru toate realizările sportive luate în calcul, DB Schenker va dona unor organizații caritabile atent selectate care se referă la angajamentul companiei față de obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU. Pentru primul trimestru al anului, toate donațiile strânse vor fi acordate WeForest, o organizație de protecție a mediului, pentru a sprijini plantarea de copaci, conservarea pădurilor și alte proiecte locale de durabilitate în Brazilia și Etiopia. Proiectele de caritate viitoare vor include protecția oceanelor și a aerului și inițiative sociale.