Analistul Gartner Mbula Schoen, alături de partenerii executivi Gartner Pawel Bialka și Hynek Bury au elaborat cele mai frecvente practici ale angajaţiilor din domeniul IT, în cadrul unui eveniment organizat de KPC-Group, reprezentantul Gartner pentru Cehia, România și Slovacia.
„Companiile trebuie să privească, astăzi, mult mai departe de tacticile și strategiile tradiționale pentru a-i reține în echipa lor pe cei mai importanți angajați, în special, pe cei din domeniul IT”,
a mărturisit Mbula Schoen, Gartner Senior Director Analyst.
Tendinţa din ultimii ani arată că există, în continuare, o creștere a talentelor din domeniul IT, care se gândesc să renunțe la actualul loc de muncă, însă acest lucru nu este complet nou, se arată în datele aferente trimestrelor 3 și 4 din 2021, relevate de Gartner Global Labor Market Survey.
În prezent, diferența de loialitate dintre angajații din IT, care vor să plece, depășește cu 10 puncte procentuale, față de cei din afara domeniului.
„Angajații din IT se așteaptă la o creștere medie de 13,5% a remunerației, dacă s-ar alătura unui nou angajator. Dar când ne uităm la competențele care sunt în criză, cum ar fi datele, inteligența artificială sau enterprise architect, observăm o mutare radicală de 20-35 %.”,
a remarcat Mbula Schoen.
„Marea Demisie”, cum o numesc angajatorii și analiștii de resurse umane este fenomenul de creștere a ratei de demisie a angajaților înregistrat în urma pandemiei. O etichetă corectă, atâta timp, cât angajații au mai multe motive, sunt mai susceptibili de a-și schimba locul de muncă sau de a părăsi actualul parcurs al carierei.
Principalele motive din cauza cărora aceștia își doresc să plece sunt schimbările atitudinii, față de valoarea unor aspecte, care nu țin de muncă, regândirea locului pe care ar trebui să-l aibă munca în viața lor sau dorința efectuării unor schimbări majore în viață.
Analiștii Gartner au ajuns la concluzia că angajații pot funcționa, atât ca factori de uzură, cât și ca factori de atracție, dacă angajatorii își pot optimiza planurile de retenție a talentelor. Totodată, angajatorii se pot concentra asupra celor care în mod obișnuit sunt foarte apreciați și a celor care au un punctaj scăzut pe scara satisfacției, cum ar fi calitatea managerilor și managementul oamenilor, precum și reputația liderilor seniori, recunoașterea sau dezvoltarea oportunităților de carieră.
„Când urmărim factorii principali de uzură, găsim lucruri care se află în sfera noastră de influență în cadrul organizațiilor. De asemenea, nu uitați că remunerarea nu este singurul factor de motivare – este aproape la egalitate cu echilibrul dintre viața profesională și cea personală, pe care angajații îl apreciază foarte mult și este, de asemenea, o categorie destul de largă care oferă multe oportunități angajatorilor.”,
a observat Mbula Schoen.
În vara anului 2021, Gartner a efectuat un sondaj în rândul angajatorilor IT, care arată că 74% dintre respondenți își doresc o flexibilitatea sporită a muncii, urmată cu 47% pe dezvoltarea angajaților, 44% pe cariera și dialogurile de retenție, 38% pe intervenții de implicare la locul de muncă și 29% pe talent analytics.
„Recomandarea mea este: să aveți în vedere flexibilitatea radicală – aceasta cuprinde autonomia angajaților de a decide când, unde și cum să lucreze”,
a completat Mbula Schoen.
Mbula Schoen sugerează angajatorilor să completeze interviurile tradiționale de exit cu un nou tip de interviuri regulate de retenție pentru a ajuta la îmbunătățirea dialogului și a reținerii angajaților. Acestea ar trebui să includă trei întrebări-cheie „Get – Give – Grow”, respectiv „Get” (Obții ceea ce îți dorești de la munca pe care o practici?), „Give” (Ești capabil să oferi tot ceea ce poți să faci la locul tău de muncă?) și „Grow” (Crești către cine îți dorești să devii în viitor?).
Aproape o treime (29%) dintre abilitățile necesare angajaților pentru a-și îndeplini sarcinile de lucru în 2018 nu mai sunt relevante în ziua de azi, estimează Gartner.
Evenimentul a abordat discuții în panel cu Pawel Bialka (Gartner Executive Partner) și cu invitați CTO și CIO ai unor bănci importante din România, pe lângă sesiunea principală susținută online de analistul Gartner Mbula Schoen. De asemenea, sesiunea la fața locului pe tema agile transformation a fost susținută de Hynek Bury, Gartner Executive Partner.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit