Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Șoferii și transportatorii care sunt găsiți că introduc imigranți ilegal în Marea Britanie ar trebui considerați nevinovați până la proba contrarie, fenomenul fiind unul de proporții, a explicat Radu Dinescu, președintele IRU și Secretarul General al UNTRR, în cadrul videoconferinței Tranzit – „Șoferii, singuri în fața hoților și migranților!“.

„Într-adevăr în nordul Franței și în zona Calais sunt cele mai multe incidente. Nu numai șoferii și transporatatorii din România reclamă faptul că riști să te afli în situația în care în zona unde autorităție ar trebui să îți ofere protecție, nu există aceste resurse, chiar și cu respectarea protocoalelor de securitate din schema britanică. Astfel că șoferii își fac treaba cum trebuie și când ajung în Marea Britanie autorităile să găsească imigranți, iar șoferul să fie reținut. Practic ar trebui să existe prezumția de nevinovăție, atât șoferul, cât și firma ar trebui considerați nevinovați până când există probe care ar putea să dovedească că sunt implicați“, a afirmat președintele IRU, Radu Dinescu.

Oficialul Uniunii Internaționale a Transportatorilor Rutieri crede că e un lucru bun că politicienii de la Bruxelles se implică în problema siguranței șoferilor readusă în actualitate de uciderea șoferului român Mihai Spătaru. „Doamna Vălean a fost informată despre acest subiect, europarlamentarii cunosc și ei problema, atât cei din RO, cât și din alte țări, și cred că este timpul să realizeze niște demersuri clare pentru creșterea numărului de parcări sigure la nivel european, pentru că acum nu mai vorbim de o competiție a camioanelor din diferite țări, vorbim de siguranța șoferilor. Pe termen scurt vorbim de implicarea autorităților din țările în care au avut loc cele mai multe atacuri. Spre ex, o firmă care are un parc auto format din 200-300 de camioane înregistrează lunar zeci de tentative de furt, unii chiar au fost furați“, a continuat Radu Dinescu.

Oficialul IRU a mai precizat că nu de puține ori reacțiile autorităților locale nu au fost pe măsura așteptărilor. În cazul lui Mihai Spătaru, UNTRR a sesizat ambasada Franței la București și ambasada României la Paris, în timp ce prin IRU, la nivel european, „cerem măsuri rapide și concrete pentru a ameliora această situație pentru că, repet, este inacceptabil, vorbim de oameni, vieți omenești“.