Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional, în luna august, s-a situat la 3,3%, cu 0,26 puncte procentuale peste valoarea consemnată în aceeaşi lună din 2019, potrivit celor mai recente date publicate de Agenţia Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).


Procentul raportat în august a fost, însă, în creştere cu 0,03 puncte procentuale comparativ cu luna iulie 2020. Conform evidenţelor ANOFM, numărul total de şomeri la finele lunii august, de 286.662 de persoane, a crescut cu 2.723 de persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare. Din totalul şomerilor înregistraţi, 94.924 au fost şomeri indemnizaţi şi 191.738 neindemnizaţi.

Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 8.294 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 5.571 persoane faţă de luna precedentă. Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii august se prezintă astfel: 101.937 şomeri provin din mediul urban şi 184.725 şomeri provin din mediul rural“, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (76.147), urmaţi de cei din grupa de vârstă 50 – 55 de ani (54.423), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (14.461).

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii si cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (23,45%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 26,98% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 6,43 %.

Foto: economica.net

Din cei aproape 24.000 de someri care au participat la cursurile de formare profesionala oferite de ANOFM, cele mai multe persoane au fost formate in meseriile de lucratori comerciali, referent resurse umane si agent de securitate. Programele au costat 26.371.267 lei, fiind finantate de la bugetul asigurarilor pentru somaj.
 

Cel mai ridicat interes pentru astfel de cursuri s-a inregistrat in randul somerilor cu varsta peste 45 de ani (31,54%), urmati de cei din grupa de varsta 35 – 45 de ani (25,33%), apoi de grupa de varsta sub 25 de ani (25,20%) si de cei intre 25 si 35 de ani (17,93%). In functie de nivelul de studii, cei mai multi cursanti au studii medii (49,16%), apoi urmeaza cei care au facut doar scoala primara (38,04%), ultimul loc fiind ocupat de cei cu studii superioare (12,80%). Anul trecut au fost organizate 1.365 de cursuri pentru formare profesionala, care au costat aproape 5,6 milioane de euro, mai precis 26.371.267 lei, in timp ce alte patru cursuri au avut ca finantare alte fonduri, dupa cum a mai precizat ANOFM  la solicitarea Tranzit.
Datele puse la dispozitie de ANOFM arata ca in 2017 cei mai multi someri au fost formati in ocupatiile de: lucrator in comert (2.508), inspector/referent resurse umane (1.965), agent de securitate (1.602), operator introducere validare si prelucrare date (1.528), bucatar (1.238), frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist (1.000), lucrator in cultura plantelor (888), ospatar (chelner) – vanzator in unitati de alimentatie (799), comunicare in limba engleza (661), contabil (644) si instalator instalatii tehnico sanitare si de gaze (586).