Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Non-Bancar (SAL-Fin), organizată în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a fost acceptată recent de Comisia Europeană pentru a face parte din FIN-NET. Aceasta este rețeaua de organizații naționale din Spațiul Economic European, care soluționează extrajudiciar litigiile consumatorilor în domeniul serviciilor financiare.
SAL-Fin este singura entitate de soluționare alternativă a litigiilor din România acceptată de CE pentru a se alătura FIN-NET, întrucât îndeplinește toate condițiile impuse pentru a face parte din această rețea.
Rețeaua FIN-NET a fost înființată în 2001 și are ca scop promovarea cooperării între entitățile de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul serviciilor financiare, astfel încât să le ofere consumatorilor proceduri ușor accesibile de soluționare alternativă a litigiilor transfrontaliere care implică servicii financiare. De asemenea, rețeaua urmărește să identifice și să popularizeze printre membrii săi cele mai bune practici în materie, prin training si schimburi de experiență.
Orice autoritate din Spațiul Economic European (țările Uniunii Europene, Norvegia, Islanda și Liechtenstein) se poate afilia la FIN-NET, dacă răspunde de soluționarea extrajudiciară a litigiilor legate de sectorul financiar și dacă respectă principiile prevăzute de Directiva 2013/11/UE privind soluționarea alternativă a litigiilor (SAL).
Un document numit memorandum de înțelegere definește procedurile prin care membrii cooperează pentru a soluționa pe cale extrajudiciară litigiile financiare transfrontaliere.
În prezent, FIN-NET numără 61 de membri din țările Spațiului Economic European (dintre care 57 din cele 27 state membre ale Uniunii Europene), cărora li se adaugă și 6 membri afiliați din afara acestui spațiu.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) avertizează consumatorii cu privire la existența, în mediul online, a unor entități care nu sunt autorizate să presteze servicii și activități de investiții, conform prevederilor Legii nr. 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare. Astfel, pe site-ul Autorității au fost publicate alerte cu privire la 172 de entități neautorizate de ASF, pentru care au existat indicii sau probe că prestează, pe teritoriul României, astfel de servicii.
Totodată, ASF atrage atenția asupra a 199 de site-uri web care promovează așa-zise servicii de investiții financiare și care aparțin unor entități neautorizate. Circa 82% dintre entitățile care comit fraude în mediul online au sediul în state terțe sau pretind că au sediul în state terțe, se arată într-un comuncat de presă ASF.
Numai în decursul acestei luni au fost postate pe site-ul Autorității încă patru noi alerte cu privire la entitățile neautorizate. ASF recomandă celor care doresc să investească pe piața de capital să verifice dacă entitățile pe care le au în vedere sunt autorizate sau nu.
ASF acordă atenție fenomenului fraudelor financiare din mediul online, comise de firme neautorizate, iar în ultimii trei ani a derulat o campanie susținută de informare a consumatorilor, atrăgând atenția asupra faptului că investițiile financiare trebuie realizate în deplină cunoștință de cauză și doar după o analiză atentă a ofertelor primite. Autoritatea a creat pe pagina web oficială o secțiune dedicată problematicii entităților neautorizate („Atenție la entități neautorizate!”). Secțiunea conține atât informații privind cele mai întâlnite practici utilizate de frauditori, cât și recomandări pentru potențialii investitori. Segmentarea informațiilor a fost realizată astfel încât să răspundă la cele mai frecvente întrebări. De asemenea, secțiunea pune la dispoziție formulare de raportare către ASF a acestor entități și este actualizată continuu, în funcție de tendințele observate în piață.
02.10.2020
Ultimul număr: Octombrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit