Indicele tarifelor de transport rutier de mărfuri din Europa pentru T1 2025
Barometrul pieței de transport rutier de marfă din Europa realizat de Upply, Ti și IRU arată că indicele tarifelor de transport pe bază de contract pentru primul trimestru din 2025 a scăzut cu 2,3 puncte comparativ cu trimestrul anterior, până la 131,1 puncte, iar indicele tarifelor spot și mai mult, cu 3,8 puncte, până la 134,1 puncte.
Comparativ cu primul trimestru din 2024 însă indicele spot a crescut cu 1,6 puncte, iar cel aferent contractelor a crescut cu 0,4 puncte.
Perioada de vârf de sfârșit de an a fost urmată de o revenire la un nivel scăzut al cererii în Europa, mai ales că prețurile produselor au continuat să crească, iar mediul de afaceri este descurajat pe măsură războiul comercial global aduce incertitudine și cerere internațională redusă pentru producătorii europeni.
Cheltuielile de consum din Europa au crescut cu doar 0,6% față de trimestrul anterior, conform Eurostat, iar 61% dintre gospodării au avut venituri și economii similare în cele două trimestre, conform unui sondaj realizat de McKinsey. 74% dintre consumatori au cheltuit mai puțin fie pentru că au cumpărarea mai puțin, fie pentru că au ales retaileri mai ieftini. Îmbrăcămintea a fost cea mai importantă categorie pentru care populația a fost dispusă să cheltuie, dar în rest multe produse au urmat tendințele sezoniere obișnuite, încetinind după vârful din trimestrul al patrulea al lui 2024.
Și toate acestea au dus la scăderea tarifelor de transport rutier de marfă din primul trimestru al lui 2025, mai ales a celor spot.
Schimbările geopolitice și instabilitatea economică globală au îndreptat din nou atenția asupra consolidării economiilor locale și regionale, prin inițiative precum „Cumpără european”, care încurajează achizițiile de bunuri și servicii europene față de cele non-europene. Prin urmare, există șanse să crească cererea de contracte dedicate de transport, mai ales pe termen lung, în dauna curselor spot, pentru care tarifele fluctuează.
În ceea ce privește estimările pentru perioada imediat următoare, Upply, Ti și IRU cred că volumele mai mici și faptul că nu mai vedem o creștere a costurilor de transport vor menține tarifele în restul anului.
Cât despre capacitatea de transport disponibilă pe piață, înmatriculările de camioane noi de peste 16 t au scăzut în primul trimestru din 2025 cu 16% față de perioada similară din 2024 și cu 7% față de trimestrul anterior.
Evoluția de la o lună la alta a tarifelor de transport rutier din Franța (%)
Upply pune această nouă scădere mai ales pe seama ieftinirii energiei, ceea ce este o veste foarte bună pentru transportatori (French market: road transport prices fall in March).
În martie, Franța a fost campioana europeană în ceea ce privește reducerea de prețuri, datorită unei scăderi accentuate, cu 6,6%, a prețurilor energiei. Acest fapt, care îmbunătățește competitivitatea economică a țării, este combinat cu consumul mai mare al gospodăriilor și cu un plan de redresare de 500 de miliarde de euro în Germania, care au dus la creșterea optimismului antreprenorilor francezi: indicatorul institutului francez de statistică INSEE care măsoară optimismul a crescut cu 1 punct, chiar dacă rămâne sub media sa pe termen lung.
Există, totuși, și un motiv de pesimism: faptul că PIB în primul trimestru din 2025 se estimează că a crescut numai cu 0,1% față de al patrulea trimestru din 2024, după ce INSEE estimase 2%, ceea ce înseamnă un deficit de aproximativ trei miliarde de euro, mai puține venituri pentru stat și complicații în construcția bugetului pe 2026.
Iar Banca Franței, în proiecțiile sale macroeconomice din martie, și-a revizuit în scădere față de decembrie prognozele de creștere pentru 2025, de la +0,9% la +0,7%. Principala revizuire în scădere se referă la exporturi, care se așteaptă să fie afectate de incertitudinea legată de barierele comerciale și de cererea globală mai mică decât se estimase în decembrie.
În aceste condiții, tarifele de transport din Franța au scăzut din nou în martie față de luna anterioară, dar acum se pare că această scădere nu are drept cauze principale pesimismul antreprenorilor din domeniu și scăderea din ultimele luni a volumelor, ci ieftinirea energiei. Conform indicelui Comitetului Național Rutier din Franța (CNR), prețul motorinei a scăzut cu 4,5% în martie față de februarie, confirmând tendința de scădere din luna anterioară. Iar analiștii Upply comentează că firmele de transport rutier de marfă au nevoie de acest respiro, câtă vreme, potrivit celei mai recente publicații a firmei de consultanță Altares din primul trimestru al lui 2025, au fost cu 3,7% mai puține falimente ale companiilor de transport rutier din Franța decât în perioada similară din 2024, datorită scăderii de 8,9% a lichidărilor ordonate de instanță. Rămâne de văzut însă dacă această îmbunătățire se confirmă în perioada următoare.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2025
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit