Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Conform barometrului realizat de Upply, Ti și IRU (Upply – Market insights), în al treilea trimestru al acestui an tarifele de transport pe bază de contract de la Madrid la Paris au scăzut cu 0,8% față de trimestrul anterior, până la o medie de 1.563 de euro (1,23 de euro/km), dar sunt cu 0,4% mai mari decât în trimestrul al treilea din 2022. Iar tarifele spot au scăzut cu 1,9% față de trimestrul anterior și cu 11,7% față de perioada similară din 2022.

Pe sensul celălalt, dinspre Paris spre Madrid, și tarifele din contracte și cele spot au crescut: primele cu 0,4% față de trimestrul anterior și cu 17,7% față de perioada similară din 2022, până la o medie de 1.579 de euro (1,24 de euro/.km), iar cele spot cu 1,9%, respectiv 0,2%, până la 1.604 euro (1,26 de euro/km).

Cererea de bunuri din Franța rămâne scăzută față de anii precedenți, cu puține semne de creștere a indicatorilor cheie. Datele de la INSEE (Institutul Național de Statistică din Franța) pentru trimestrul al treilea din 2023 indică o scădere cu 1,3% a consumului total, mai ales din cauza scăderii cu 7,6% a consumului de alimente – în timp ce consumul de bunuri ce înglobează tehnologie a crescut cu 2,8% față de anul precedent și este în scădere cu 1,7% față de 2021.

Deci cererea mai mică nu permite creșterea prețurilor de transport, ci duce la al patrulea trimestru consecutiv de scădere a tarifelor spot. E drept că ele au scăzut de această dată mai puțin decât în lunile anterioare, ceea ce sugerează o normalizare a pieței la un nivel cu 20% peste cel din 2019.

Pe de altă parte, în economia spaniolă rata inflației este mai mică, de 3,5% în septembrie 2023, față de un vârf de 10,8% în iulie 2022. Datele privind consumul sugerează că cererea populației rămâne slabă, cheltuielile scăzând cu 1,2% în trimestrul al treilea din 2023 față de al doilea, dar fiind în creștere cu 1,3% față de perioada similară din 2022. Producția totală spaniolă a scăzut cu 0,4% față de trimestrul anterior și cu 1,3% față de anul anterior. Cu toate acestea, producția de vehicule a crescut, datele Eurostat arătând un plus de 3,4% față de trimestrul al treilea din 2022, ceea ce a dus la creșterea cererii de bunuri intermediare și de capital din Spania.

Tarifele nu sunt influențate doar de cerere, ci și de costurile operatorilor, astfel că, acolo unde a avut loc o creștere a prețurilor de transport sau acolo unde scăderea nu a fost pe măsura scăderii cererii, asta s-a întâmplat din cauza cheltuielilor mai mari: pentru cursele din Spania spre Franța forța de muncă din transporturi costă cu 7,1% mai mult decât în trimestrul al treilea din 2022, motorina din Spania este mai scumpă cu 4,7% față de trimestrul anterior și cu 20,0% față de anul anterior, iar prețul pieselor de schimb și al întreținerii vehiculelor a crescut și el cu peste 14%, de data aceasta față de 2019. Pe măsură ce activitatea economică din ambele țări continuă să încetinească, cererea mai mică de transport încă are capacitatea de a duce la scăderea tarifelor spot, dar această scădere este mai mică decât în ultimele trimestre, sugerând o oarecare normalizare, și încă la un nivel mult mai ridicat decât în anii precedenți din cauza costurilor mult mai mari.

Analiza realizată de Upply, Ti și IRU arată că în primul trimestru din 2023 toate tarifele de transport dintre Duisburg și Praga, și spot, și pe bază de contract, și într-un sens, și în celălalt, au scăzut. Dinspre Duisburg spre Praga tarifele de transport pe bază de contract au fost mai mici cu 6% față de ultimul trimestru din 2022, adică de 1.257 de euro (1,75 de euro/km) și mai mari cu 12,5% decât în primul trimestru din 2022. Iar tarifele spot au scăzut cu 4,7%, până la 1.477 de euro (2,05 euro/km), dar sunt cu 15,4% mai mari față de acum un an. Pe sensul celălalt, de la Praga la Duisburg, tarifele de transport pe bază de contract au scăzut cu 4,6%, până la 962 de euro (1,34 de euro/km) și sunt cu 8,1% mai mari decât acum un an, iar cele spot au scăzut cu 4,2% față de trimestrul anterior și sunt cu 21,3% mai mari decât în primul trimestru din 2022.

Inflația a afectat salariile reale din Cehia, ceea ce a dus la o scădere a consumului în 2022. CZSO, institutul de statistică din această țară, arată că în primul trimestru din 2023 vânzările totale cu amănuntul au scăzut cu 14,5% față de perioada similară din 2022, iar vânzările de vehicule și cheltuielile cu îmbrăcămintea, încălțămintea și produsele de modă din magazinele specializate au scăzut cu 14,0%, respectiv 138,3% față de acum un an. Deci consumatorul ceh este mai atent la costuri și cumpără un volum mai mic de bunuri, ceea ce face ca cererea să nu mai preseze transportul de mărfuri și creșterea tarifelor.

Deși s-a înregistrat o redresare ușoară a consumului, cu volume în creștere cu 111,7% față de ultimul trimestru al lui 2022 pentru îmbrăcăminte și cu 1,8% pentru retailul total, cererea este încă mult sub nivelul din 2022. Producția totală din Cehia a scăzut cu 8,7% în primul trimestru din 2023 față de ultimul din 2022. Esențiale pentru economia acestei țări sunt electricele, dispozitive optice, mașinile și vehiculele de transport, dar producția de vehicule este în scădere cu 0,6% față de ultimul trimestru din 2022, în timp ce producția de energie electrică este în scădere cu 5,4%, reflectând scăderea cererii.

În ceea ce privește Germania, grevele recente determinate de inflația ridicată și de creșterea costului vieții au determinat creșterea salariilor, iar protestele din transport ar urma să aibă efect de domino asupra sectorului logistic, cauzând întârzieri în transportul feroviar de marfă și crescând timpul și costul circulației mărfurilor în și din Germania. În plus, ele vor duce la creșterea în continuare a costurilor forței de muncă atât în Germania, cât și în Republica Cehă, ceea ce va atrage costuri mai mari pentru transportul rutier de marfă și va limita scăderile de tarife care ar putea apărea în 2023 din cauza scăderii cererii de transport. Deci, deși există motive pentru noi scăderi ale tarifelor, costurile rămân ridicate în comparație cu nivelurile istorice, ceea ce înseamnă că tarifele rămân mai mari decât în 2021. Și consumul din Germania este scăzut, punând puțină presiune în sensul creșterii tarifelor de transport. Potrivit Destatis, volumul total și vânzările cu amănuntul ajustate sezonier au scăzut cu 0,87% în primul trimestru din 2023 față de ultimul din 2022. Consumul german este mai mic cu 7,2% față de acum un an, ceea ce a dus la o presiune semnificativ mai mică a cererii asupra tarifelor de transport rutier de marfă. Iar scăderea costurilor a facilitat scăderea tarifelor, atât pe piața spot, cât și pe piața contractelor.