Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Consiliul de Investiții din Thailanda (BOI) a aprobat o nouă listă de stimulente pentru fabricarea şi promovarea vehiculelor electrice (EV), ceea ce aduce Thailanda aproape de ambiția sa de a se dezvolta ca un centru de producție EV în viitorul apropiat, arată GlobalData. Noile stimulente, care înlocuiesc primul program desfăşurat în 2017 și 2018, se referă la vehiculele electrice cu baterii, vehiculele electrice hibride, vehiculele electrice hibride plug-in și componentele vehiculelor electrice, inclusiv bateriile. „Thailanda a fost agresivă în ceea ce privește vehiculele electrice, iar acum conduce cursa între țările cheie din ASEAN. BOI a aprobat deja 26 de proiecte pentru diferite vehicule electrice, din care şapte au început deja operațiuni comerciale cu nume cunoscute precum Nissan, Honda, Toyota, Mercedes-Benz şi BMW, dar şi cu nume mai noi, precum Fomm și Takano. Se anticipează că noile stimulente pentru producție vor atrage un al doilea val de investiții majore în Thailanda“, afirmă Bakar Sadik Agwan, Senior Automotive Consulting Analyst la GlobalData. Noul pachet BOI oferă scutiri fiscale de 3 ani pentru investiții în PHEV și BEV mai mici de aproximativ 138 de milioane de euro și scutire pentru 8 ani de la plaza impozitulului pe profit pentru BEV, dacă investiția depășește 138 de milioane de euro. Pachetul oferă, de asemenea, suplimentarea bonificaţiilor pentru BEV în cazul în care sunt îndeplinite cerințele stabilite de guvern (producția minimă, demararea  operaţiunilor comerciale la timp), iar reducerea cu 90% a taxelor de import timp de doi ani pentru materia primă a bateriilor, va face din producția locală de baterii o concurentă dură a Indoneziei, care are rezerve excedentare de materii prime pentru de baterii. „Programul va oferi impulsul adecvat pentru lanțul de aprovizionare și va ajuta guvernul să își atingă obiectivul stabilit pentru 2030, ca 30% din producţia anuală totală de vehicule să aparţină producţiei de vehicule electrice”, a mai spus analistul GlobalData.

Compania americana Tesla va prelua compania germana ATW Automation, specializata pe asamblarea modulelor si pachetelor de baterii. ATW, filiala a grupului canadian ATS Automation Tooling Systems, se afla in pragul lichidarii din cauza scaderii numarului de comenzi, motiv pentru care grupul a anuntat pe 25 septembrie ca anumite active ale diviziei germane vor fi vandute, iar cei 120 de angajati vor fi transferati la o terta parte. ATW a dus la finalizare peste 20 de linii de productie de baterii pentru producatori auto internationali.

Tesla și-a propus sa creasca semnificativ productia de baterii in viitor, dar și să reducă, în următorii trei ani, costul bateriilor.  In prezent, compania construieste o a treia unitate de producție a automobilelor in apropiere de Berlin, care include si o fabrica de baterii. De asemenea, intentioneaza sa construiasca anul viitor și o fabrica noua de vehicule, in Texas. Totodata, printre proiectele pe care doresc sa le implementeze cei de la Tesla se afla si producerea camionetei Cybertruck, dar si a camionului Semi, proiecte care vor avea nevoie de baterii rezistente, cu capacitate mare.

Directorul general, Elon Musk, a anuntat ca in trimestrul al treilea Tesla a livrat un numar record de 139.300 de vehicule la nivel mondial, propunându-și sa livreze o jumatate de milion de vehicule pana la finele anului. Acesta a mentionat ca in perioada iulie-septembrie 2020 a inregistrat vanzari cu un avans de 44% in comparatie cu aceeasi perioada din 2019, cand a vandut 97.000 de vehicule.

In timpul pandemiei, Tesla a inregistrat vanzari mari in comparatie cu ceilalti producatori auto. In al doilea trimestru, a avut vanzari, pe plan global, ce au urcat cu 2,5%, la 90.650 de vehicule, comparativ cu primele trei luni din acest an. Acest lucru se intampla chiar si in conditiile in care singura fabrica de asamblare din SUA, din Fremont, California, a fost închisă aproape două luni. Profitul net anuntat de Tesla in perioada aprilie – iunie 2020 este de 104 milioane de dolari.