Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

În vara anului trecut, Lidl România împreună cu Blue River au efectuat primul transport de marfă cu un camion 100% electric din România, marca Scania. După parteneriatul de succes cu Blue River și Scania, la scurt timp, alte două camioane 100% electrice din portofoliile producătorilor auto Mercedes-Benz Trucks și Volvo Trucks au intrat în flota de transport de marfă Blue River, cu care retailerul efectuează operațiuni logistice. În linie cu dezvoltarea sustenabilă a business-ului, Lidl România continuă seria de măsuri în vederea eficientizării activității de transport, prin montarea primei stații de încărcare electrică fast charge a camioanelor, dar și a primei stații CNG, ambele situate în cadrul depozitului logistic Lidl din comuna Fundeni, județul Călărași.

Cu o viziune ce integrează sustenabilitatea și principiile eficienței în toate ariile sale de activitate, Lidl România face demersuri concrete si constante în vederea reducerii impactului propriilor operațiuni asupra mediului. Printre direcțiile de acțiune pe care retailerul le are în vedere, sunt reorientarea transporturilor către cele mai eficiente și mai puțin poluante mijloace, introducerea unor surse de combustibili sustenabili, precum și optimizarea rutelor de transport marfă. De exemplu, încă din 2020, toate camioanele partenerilor care transportă marfă pentru Lidl au fost echipate cu motoare Euro5 și Euro6, o investiție majoră în ceea ce privește reducerea emisiilor de carbon, care în acest moment este încă voluntară în piața transporturilor.

În linie cu aceste eforturi, Lidl România alături de Blue River au făcut un prim pas către neutralitatea emisiilor de carbon degajate de livrarea mărfurilor prin lansarea unui program-pilot de mobilitate electrică în cadrul operațiunilor logistice și de transport. Astfel, în iulie 2022, cei doi parteneri, împreună cu Scania România, au efectuat primul transport de marfă cu un camion electric, în România. La scurt timp, la începutul acestui an, evenimentul a fost succedat  de marcarea livrării a încă două noi camioane electrice. Livrarea camionului eActros 400, modelul de camion 100% electric din portofoliul Mercedes-Benz Trucks, precum și a autotractorului Volvo FH 4x2T din portofoliul Volvo Trucks către Blue River marchează un nou pas important în ceea ce privește transportul verde.

„Suntem conștienți de dimensiunea business-ului nostru și faptul că activitatea de transport a mărfurilor are un impact asupra mediului. De aceea, împreună cu partenerii noștri, căutăm să introducem soluții și măsuri care ne ajută să eficientizăm operațiunile de pe lanțul de aprovizionare și distribuție și în același timp care sunt mult mai prietenoase cu mediul înconjurător. Cele 3 camioane electrice care astăzi ne ajută să ne livrăm rapid produsele în magazinele Lidl din București, unul dintre cele mai aglomerate orașe din țară, reprezintă un pas important pentru a ne atinge obiectivele setate”,a declarat Cristina Hanganu, Director de Comunicare și CSR, Lidl România.

În luna ianuarie, Mercedes-Benz Trucks & Buses a livrat primul camion electric eActros din România către compania de transport Blue River, lider în transportul sustenabil de marfă. Mercedes-Benz eActros este un camion complet electric, sustenabil, avangardist, inovator și silențios. Camionul poate parcurge distanțe de până la 400 km și este prevăzut cu agenți de răcire care asigură o temperatură optimă chiar și pentru produsele sensibile termic. De asemenea, la începutul lunii februarie  Lidl România și Blue River au preluat, de la  Volvo Trucks Romania, cheile primului cap tractor greu 100% electric în România. Autotractorul Volvo FH Electric 4×2 are o capacitate totală de 540 kW (6 baterii de 90kW fiecare) și poate susține o autonomie în sarcină de până la 300 km per ciclu de încărcare. Noile camioane electrice eActros și Volvo FH, precum și camionul Scania P25 B6x2*4 BEV, lansat anul trecut în luna iulie, sunt folosite pentru livrarea produselor către magazinele Lidl din București și împrejurimi, contribuind astfel la obiectivele setate de Lidl România, de eficientizare a transportului și de reducere a emisiilor de carbon.

Demersuri complementare pentru un transport mai prietenos cu mediul înconjurător

În linie cu măsurile de eficientizare a activității de transport, odată cu inaugurarea centrului logistic Lidl din comuna Fundeni, județul Călărași, Lidl România a construit și prima stație de încărcare electrică fast charge a camioanelor din cadrul unui depozit Lidl. Stația funcționează cu energie provenită de la cele 2.650 de panouri solare montate pe acoperișul depozitului și poate alimenta simultan două camioane electrice. În plus, încă din anul financiar 2020, retailer-ul testează soluții de transport care utilizează  combustibili alternativi. Prin urmare, în acest moment, Lidl România transportă marfă către magazinele sale cu 14 camioane CNG (gaz natural comprimat). În paralel, Lidl a montat o stație de gaz natural comprimat în regim propriu, care va fi dată în funcțiune în curând. Aceasta va fi prima stație CNG disponibilă în cadrul unui depozit logistic din România și va putea fi folosită exclusiv de camioanele partenerilor care transportă marfă pentru Lidl România.

Lidl inaugurează cel mai mare centru logistic din portofoliul său, în comuna Fundeni, județul Călărași.  Amplasat strategic în apropierea autostrăzii A2, noul depozit va deservi aprovizionarea a peste 55 de magazine din Sudul Capitalei și zona de sud și sud-est a țării. Cel de-al șaselea depozit regional aduce distanța medie de la depozite la magazinele Lidl la 119 km, cu scopul de a scurta drumul mărfurilor până la magazine, creșterea calității produselor la raft, reducerea stocului din magazine și reducerea nivelului de poluare pe durata transportului. Lidl România folosește, în acest scop, în premieră, trei camioane electrice operate de Blue River. De asemenea, operațiunile logistice în depozit au fost optimizate la maximum, iar alocarea camioanelor la rampă se face automat, când șoferul ajunge la depozit, în funcție de poarta cea mai apropiată de locul unde este stocată marfa pe care urmează să o încarce.

O premieră pentru Lidl o reprezintă și pictura murală pe circa 6.000 m2 de panouri care formează două dintre laturile construcției, realizată integral din vopsea ecologică Airlite, care contribuie la purificarea aerului.

Cel de-al șaselea sediu regional se întinde pe o suprafață totală construită de peste 56.000 m2 și o suprafață a terenului de peste 173.000 m2, fiind astfel cel mai mare depozit din portofoliul Lidl. Amplasată în apropierea autostrăzii A2, clădirea este un punct logistic extrem de important pentru eficientizarea procesului de distribuție în zona de sud și sud – est a țării și în paralel pentru reducerea impactului negativ asupra mediului, generat de transportul logistic. În plus, cu scopul de a reduce amprenta de carbon generată de aprovizionarea magazinelor, începând cu 2021, Lidl a implementat soluția digitală Quintiq, care ajută la eficientizarea transportului prin comunicarea permanentă a ratei de utilizare a camioanelor și a timpilor de livrare.

„Eficiența face parte din strategia noastră de business sustenabil, așadar aplicăm acest principiu în toate domeniile noastre de activitate, inclusiv în expansiune și vânzări. Pentru că suntem la cel de-al șaselea depozit din portofoliul nostru, experiența ne-a oferit ocazia să testăm și să dezvoltăm mai multe soluții care ne permit să optimizăm timpii de aprovizionare a magazinelor, să avem o și mai mare acuratețe a stocurilor de produse și totodată să reducem amprenta de carbon generată de activitatea din depozit”, a spus Cezar Rotaru, Director Sediul Regional Fundeni, Lidl România.

Cu scopul de a eficientiza procesul de stocare și distribuție a produselor în magazine, depozitul logistic din Fundeni se remarcă printr-o serie de soluții și măsuri precum: sistemul ALMA, un instrument care permite gestionarea eficientă a procesului de încărcare și descărcare a camioanelor, sistemul de rafturi gravitaționale de tip PDR, o soluție prin care se eficientizează spațiul de depozitare, și un sistem LPV de rotire a paleților – o soluție de gestionare a stocurilor de produse care au termen de valabilitate scurt, măsură care permite totodată și reducerea risipei alimentare în cadrul depozitului.

Mai mult, în cadrul noului depozit din Fundeni s-au implementat o serie de soluții alternative atât pentru economisirea energiei, cât și pentru reducerea cantității de emisii de dioxid de carbon din transport. De exemplu, noul sediu regional este dotat cu 2650 de panouri solare, care au capacitatea de a produce în jur de 30% din cantitatea de energie destinată funcționării clădirii. În plus, centrul logistic este dotat cu o stație de încărcare electrică, destinată să alimenteze camioane, mai ales că unul dintre furnizorii de transport ai Lidl, compania Blue River, a cumpărat trei camioane electrice în 2022 – au autoșasiu Scania – și prima lună a lui 2023: un autoșasiu frigorific Mercedes-Benz și un autotractor Volvo Trucks. Alternativ, odată cu inaugurarea acestei clădiri, retailerul construiește în premieră o stație de alimentare CNG (Gaz Natural Comprimat) destinată unei părţi din flota de camioane care transportă marfă pentru magazinele Lidl.

În linie cu demersurile de reducere a impactului clădirilor asupra mediului, odată cu noul centru logistic din Fundeni, Lidl România inaugurează și o pictură murală de peste 6000 m2, amplasată pe două dintre laturile clădirii. Pictura a fost realizată de artistul Irlo, în parteneriat cu The Institute, și a fost creată integral din vopsea ecologică Airlite, care are rolul de a purifica aerul din apropierea clădirii. Astfel, această vopsea reduce poluarea din aer atunci când este expusă la lumina naturală, eliminând anual aproximativ 330 kg de oxizi de azot. Mai mult, anulează zilnic efectul a 1294 autoturisme Euro 6 benzină sau 970 autoturisme Euro 6 diesel și ține locul a 240 de arbori.

Inaugurarea celui mai mare depozit logistic din portofoliul Lidl are un impact pozitiv și asupra economiei locale, prin crearea a peste 250 de locuri de muncă, atât în zona operațională, cât și în cea administrativă.