Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

La final de iulie guvernul francez a prezentat în Consiliul miniștrilor ordonanța ce permite reintroducerea unui dispozitiv comparabil cu ecotaxa pentru vehiculele grele de transport marfă, al cărei proiect a fost abandonat acum câțiva ani. Deci de data aceasta schema ar putea fi adoptată la nivel regional, acolo unde se dorește.

Reamintim că ecotaxa a declanșat în 2013 protestele Bonetelor Roșii, care au incendiat Bretania trei luni și au obținut astfel eliminarea taxei, dar ea a revenit la început de 2021 în dezbaterea politică din Franța și este prima dintre cele 146 de propuneri ale Convenției Cetățenilor pentru Climă, din proiectul Climă și Reziliență. Adepții ecotaxei pledează pentru un Plan Marshall destinat transportului în suburbiile exterioare ale Île-de-France și finanțat în special printr-o taxă aplicată vehiculele grele de marfă, taxă considerată de susținătorii ei ca fiind o măsură și ecologică, și cetățenească, bazată pe principiul „poluatorul plătește“, și care își propune să încurajeze transportatorii să prefere calea ferată în locul șoselelor, dar și să finanțeze întreținerea rețelei rutiere franceze, despre care se spune că este într-o stare deplorabilă în suburbiile Parisului.

Un alt avantaj al taxei este că ar face posibilă reorganizarea rețelei rutiere congestionate în anumite sectoare și ar încuraja vehiculele grele să utilizeze drumurile principale cu taxă, cum ar fi autostrăzile, mai degrabă decât drumurile naționale, care erau până acum gratuite și neadaptate.

În martie 2022, oficialii din Alsacia, care și-au recuperat jurisdicția asupra drumurilor și autostrăzilor fără licență, și-au anunțat intenția de a implementa ecotaxa la începutul lui 2025 pe rețeaua sa de drumuri și autostrăzi, în încercarea de a elimina cozile de vehicule grele de marfă care trec pe aici în fiecare zi pentru a evita șoselele cu taxă din Germania – statisticile vorbesc de 1.500 de camioane care trec zilnic pin Alsacia, ceea ce duce la congestie și poluare fonică.

În plus, dacă ecotaxa este adoptată ar putea fi folosite porțile de taxare care au costat milioane de euro, dar au stat până acum degeaba, și dintre care unele au fost distruse de Bonetele Roșii, însă cinci sunt încă în stare bună de funcționare și lor li se vor alătura încă două.

Deși ar dori introducerea acestei taxe, Comunitatea din Alsacia și-a luat totuși timp să discute în 2023 problema cu reprezentanți ai mediului privat, începând cu firme de transport, și în 2024 va decide dacă va implementa sau nu așa-numita R-Pass de la 1 ianuarie 2025. Transportul regional nu va fi scutit de taxă, deoarece legislația europeană nu permite discriminarea. În cazul în care se va decide introducerea acestei ecotaxe probabil se va merge pe modelul belgian Viapass – nu Maut din Germania, care are multe constrângeri și costuri ridicate de finanțare – ce presupune un dispozitiv la bord care înregistrează numărul de kilometri și localizează vehiculele prin satelit.

Sursă: Colectivitatea Europeană Alsacia (https://www.alsace.eu/actualites/une-taxe-poids-lourds-a-l-horizon-2025/#:~:text=Taxe%20Poids%20Lourds%20%C2%A9DR%20Avec%20la%20promulgation%20de,a%20pr%C3%A9sent%C3%A9%20les%20premiers%20contours%20vendredi%2011%20mars.)