Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Lider pe piața produselor de mezeluri și de ready meal („mâncăruri gata preparate”) din România, deținut în proporție de 99,97% de Rangeglow Limited și controlată de antreprenorii fondatori Radu și Cristina Timiș, Cris-Tim Family Holding a anunțat planurile de a realiza o ofertă publică inițială („IPO” sau „Ofertă”) la Bursa de Valori București pentru investitori de retail români și investitori instituționali din afara Statelor Unite ale Americii, în baza Regulamentului S din Legea Valorilor Mobiliare.

Informații detaliate privind Oferta vor fi publicate în Prospect după aprobarea acestuia de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (“ASF”).

Cris-Tim intenționează să solicite listarea și tranzacționarea pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București după încheierea cu succes a Ofertei.

De asemenea, va lansa o ofertă publică ce include atât acțiuni noi, cât și vânzarea unor acțiuni existente deținute de acționarul majoritar. Oferta se adresează investitorilor de retail din România și celor instituționali din afara SUA, conform legislației. Compania intenționează listarea pe Bursa de Valori București în cadrul categoriei Premium. Co-aranjatori Mandatați ai ofertei sunt BCR și BRD. Lansarea depinde de condițiile de piață și de aprobările necesare (ASF, Depozitarul Central și Registrul Comerțului). Toate detaliile finale vor fi incluse în Prospectul aprobat de ASF.

În contextul intenției de listare a Companiei, domnul Radu Timiș Jr., CEO-ul Cris-Tim, precizează: „Cris-Tim face parte din viața de zi cu zi a milioane de oameni, din țară și din străinătate. De-a lungul celor 33 de ani de prezență în economia locală, compania a investit constant, a inovat și lansat pe piață produse gustoase, sănătoase și recunoscute de români. Mai mult decât atât, întreg ecosistemul creat de Cris-Tim, de la echipă, producție, vânzări și distribuție, este unul eficient, sustenabil și profitabil. Am demonstrat că putem gestiona situații economice complexe în acești peste 30 de ani de experiență, iar compania s-a dezvoltat odată cu economia românească. Suntem lideri ai pieței pe segmentul de mezeluri și ready-meals și avem planuri ambițioase de creștere pentru următorii ani. Experiența noastră din ultimele decenii a pavat drumul pe care suntem în acest moment, respectiv inițierea procesului de ofertă publică pentru listarea la Bursa de Valori București. Suntem încrezători în capacitatea companiei de a-și îndeplini planurile de dezvoltare”.

Cris-Tim, companie antreprenorială românească fondată în 1992, a devenit lider pe piața de mezeluri și ready-meals, dezvoltându-se organic și prin achiziții. Succesul s-a bazat pe investiții în tehnologie, logistică, inovație, calitate, competitivitate în politica de achiziții de materii prime și dezvoltare de branduri puternice. În retail este prezentă cu brandurile Cris-Tim, Matache Măcelaru’, Alpina, Obrăjori și Csárdás și respectiv cu brandul de ready meals Bunătăți, iar pe lângă acestea produce și mărci private pentru marile lanțuri internaționale de comerț modern.

Pe 23 august, FTSE Russell, un furnizor global de indici, a anunțat rezultatele revizuirii semestriale, care vor intra în vigoare pe 23 septembrie 2024. Conform acestui anunț, acțiunile companiei Transport Trade Services (TTS), care este listată la bursă din iulie 2021 și are o capitalizare de 1,45 miliarde de lei, vor fi incluse în indicele FTSE Global All Cap. TTS este cunoscută ca fiind compania cu cel mai mare randament pentru investitori dintre companiile incluse în indicele BET-XT anul trecut.

„Includerea acțiunilor TTS în indicii FTSE Global All Cap validează strategia noastră pe piața de capital bazată pe țintirea lichidității și pe adaptarea comunicării la nevoia de informație a participanților la piață, abordarea noastră având în vizor cei doi factori determinanți pentru calitatea unei acțiuni: încrederea în companie și lichiditatea în piață. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate. În perioada iulie 2023 – iunie 2024 valoarea totală a tranzacțiilor cu acțiuni TTS a depășit 427 milioane RON, creștere spectaculoasă al cărei prim efect a fost promovarea în indicii MSCI Frontier și MSCI Romania (care includ doar companii MidCap și LargeCap). Și astăzi ne bucurăm să primim confirmarea includerii în luna septembrie a acțiunilor TTS  în indicii FTSE Global All Cap. Acum doi ani de zile investitorii ne spuneau frecvent: «Ne place TTS, dar acțiunile nu au lichiditate». I-am ascultat, și sperăm că astăzi sunt mulțumiți de ceea ce am realizat.”,

a declarat Gabriel Țecheră, Corporate Governance & IR Director în cadrul TTS.

România va fi reprezentată în indicii FTSE Global All Cap prin 9 companii: Banca Transilvania (TLV), Electrica (EL), Hidroelectrica (H2O), MedLife (M), Nuclearelectrica (SNN), OMV Petrom (SNP), One United Properties (ONE), Teraplast (TRP) și TTS (TTS).

„Sectoarele de activitate cu care suntem prezenți în indicii FTSE Russell dedicați Piețelor Emergente se diversifică și mai mult odată cu includerea acțiunilor transportatorului de mărfuri, TTS în acești indici. Această diversificare, oferită de companiile românești prezente în acești indici globali, va susține și mai mult interesul investitorilor din afara țării pentru companiile listate la bursa locală. Astfel, performanțele notabile înregistrate de BVB, la care se adaugă cele ale companiilor listate, contribuie la reconfirmarea constantă pe care o primește piața locală de capital la nivel internațional.”,

a precizat Radu Hanga Președinte la Bursa de Valori București.

„TTS se va alătura, în curând, clubului de companii românești din diverse sectoare de activitate reprezentative pentru economia României și prezente în indicii FTSE Russell pentru Piețe Emergente, ca dovadă a activităților susținute ale TTS de a-și crește lichiditatea acțiunilor. Pentru BVB în particular, și pentru piața de capital în general, această nouă includere dovedește, încă o dată, atractivitatea pieței românești pentru investitorii instituționali globali. Bineînțeles, ne dorim să vedem tot mai multe companii listate la bursă prezente în indici internaționali și perspectivele oferite de proiectele pe care le avem în derulare ne pot aduce rezultatele așteptate.”,

a menționat Adrian Tănase, CEO la Bursa de Valori București. 

Începând din septembrie, România va fi reprezentată în indicii FTSE Global Micro Cap de companiile Bursa de Valori București (BVB) și Purcari Wineries (WINE). Acțiunile Bittnet Systems (BNET) vor fi excluse din acești indici din cauza unei capitalizări bursiere free float sub pragul minim admis. De asemenea, acțiunile companiilor Aquila Part Prod Com (AQ), AROBS Transilvania Software (AROBS), Conpet (COTE) și Sphera Franchise Group (SFG) vor fi excluse deoarece capitalizarea lor a depășit pragul maxim al indicelui, sugerând posibilitatea de a fi incluse, în viitor, într-o categorie de dimensiune superioară.

România a fost promovată la statutul de Piață Emergentă de către FTSE Russell, începând cu 2020, ceea ce a extins oportunitățile pentru piața locală de capital. Consolidarea acestui statut, prin includerea unui număr mai mare de companii românești în indicii FTSE, este un obiectiv cheie al Bursei de Valori București (BVB), având scopul de a atrage investiții semnificative în companiile listate și în economia românească.

De asemenea, din 2 septembrie 2024, România va fi reprezentată de 32 de companii în indicii MSCI, inclusiv MSCI Frontier IMI și MSCI Romania, cu 10 companii în plus față de anul precedent.