După aproape 20 de zile de protest, reprezentanţii fermierilor şi protestatarilor care şi-au făcut curaj împreună să-i înfrunte pe jandarmi şi autorităţi la Afumaţi, au semnat un acord, prin decizia Prim-Ministrului, care prevede constituirea, din 5 februarie, a unui Comitet Interministerial, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului, cu participarea ministerelor cu responsablităţi în soluţionarea revendicărilor protestatarilor.
„La nivelul fiecărui minister implicat, prin ordin al ministrului, se desemnează un secretar de stat responsabil cu gestionarea aspectelor semnalate de reprezentanţii protestatarilor. Secretarul de stat desemnat este membru de drept în Comitetul Interministerial.”
Acordul prevede că la lucrările Comitetului vor participa, alături de reprezentanţii asociaţiilor profesionale din agricultură şi transporturi, şi cei ai fermierilor şi transportatorilor neafiliaţi şi „alţi reprezentanţi îndreptăţiţi”.
Astfel, protestatarii au primit legitimitate şi au fost, practic, invitaţi la discuţii, chiar dacă nu sunt organizaţi în vreo asociaţie.
Scopul Comitetului este „soluţionarea revendicărilor agricultorilor şi ale transportatorilor şi redactarea unor propuneri pentru strategia privind sectoarelor economice în discuţie”.
În perioada următoare încep discuţiile, iar protestatarii şi reprezentanţii asociaţiilor profesionale trebuie să facă pace şi să lucreze împreună pentru binele transportatorilor.
Este cel mai lung şi cel mai mare protest al transportatorilor care a avut loc vreodată, iar rezultatele bune înregistrate vor da curaj, probabil, şi altă dată, pentru a-şi cere drepturile în stradă şi a schimba anomaliile legislative.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit