Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Aon, unul dintre liderii globali în brokerajul asigurărilor de credit comercial, a dezvăluit Rezultatele studiului global „Soluții de Creditare Comercială: elemente esențiale ale pieței pentru primul trimestru 2023” (Credit Solutions: Q1 2023 Market Insights Report), care arată că expunerea de credit prezentată de principalii asigurători este cu 20% mai mare față de perioada pre-pandemică. De asemenea, studiul a evidențiat importanța soluțiilor de creditare în menținerea stabilității și stimulării creșterii companiilor într-un peisaj economic în continuă schimbare.

Din punct de vedere financiar, potrivit rezultatelor preliminare ale principalilor asigurători de credit, anul trecut a înregistrat o tendință în schimbare, după perioada COVID-19 caracterizată de nivelul neobișnuit de scăzut ale pierderilor. În plus, asigurătorii au cunoscut o creștere globală a veniturilor de peste 15%, reflectând atât activitatea semnificativ crescută a clienților după pandemie, cât și mediul inflaționist. Totodată, pe parcursul trimestrelor din 2022 s-a majorat nivelul expunerilor acoperite, precum și insolvențele globale cu +10%, ceea ce a condus la rate ale daunelor și combinate mai ridicate. Chiar dacă ratele pentru acest domeniu au început să-și mai revină spre intervalul tipic, totuși au rămas sub nivelurile din 2019.

În privința rezultatelor operaționale ale asigurătorilor din 2022, s-a observat o tendință descendentă trimestrială, însă rămân pozitive. Cu toate că sunt așteptări ca tendințele de „normalizare” a daunelor să continue odată cu revenirea inevitabilă a insolvențelor în ciclul economic, impactul și momentul acestora rămân incerte. În perspectiva economiei globale variațiile și revizuirile vor avea loc în țări și sectoare comerciale la viteze și momente diferite. Asigurătorii de credit își mențin adoptarea poziției pragmatice în privința strategiilor comerciale și de gestionare a riscului, și în același timp nivelul ridicat de retenție a portofoliilor de clienți.

„Perspectivele economiei globale rămân incerte pentru anul 2023. În afara factorilor geopolitici și a insolvențelor din domeniul bancar, inflația reprezintă principala sursă de îngrijorare, având un impact semnificativ asupra scenariului economic la nivel mondial. Cu o inflație globală actuală de 8%, băncile centrale mențin ridicate ratele dobânzilor pentru a o controla, dar se așteaptă ca aceste rate să scadă la 3% pe măsură ce inflația se reduce.”,

a precizat Oliver Henderson, Director de Brokeraj, Departamentul Credit Solutions Aon.

Potrivit studiului Aon, ratele de aprobare a creditelor comerciale din ultimii ani au înregistrat fluctuații semnificative la nivel mondial. În plus, ratele de aprobare ale limitelor de credit ale anului trecut au scăzut în diverse industrii, precum agribusiness (-3%), comerțul en-gros/retail (-10%), produsele alimentare și băuturile (-13%), industria auto (-3% trimestrial și -8% față de anul precedent) și industria tehnologiei (-4%). În ultimul trimestru al anului 2022, ratele de aprobare pentru sectorul construcțiilor au ajuns de la 75% la 68% față de aceeași perioadă a anului anterior.

Rata globală de aprobare a limitelor de credit, comparativ cu anii precedenți, a scăzut de la 79% în decembrie 2021 la 75% în decembrie 2022. Aceste date indică o preocupare majoră cu privire la accesul la credite comerciale și dificultățile potențiale întâmpinate de companii în obținerea lor, soluțiile de credit comercial fiind esențiale pentru gestionarea riscurilor și asigurării stabilității financiare.

Expunerea totală aprobată de principalii asigurători este cu 20% mai mare față de perioada pre-pandemie, deoarece au continuat să crească apetitul și capacitatea asiguratorilor, pentru a satisface nevoile clienților, determinate de nivelurile mai ridicate de tranzacționare, prețurile mai mari la mărfuri și efectele inflaționiste. S-au observat semne că, spre finalul anului, această tendință de creștere a expunerii a început să încetinească pe măsură ce asiguratorii au fost mai pregătiți pentru revenirea la condiții de subscriere mai normale, reflectând incertitudinea perspectivei economice și dificultățile asociate. Această creștere a expunerii poate continua în acest an la o rată mai redusă, însă vor exista abordări sectoriale și regionale divergente care se vor adapta în funcție de realitățile contextuale. În același timp, piața în ansamblu continuă să inoveze prin noi oferte specializate și prin adăugarea de noi participanți care furnizează capacitate complementară pentru expuneri de risc mai mari și mai complexe.

„Creditul comercial este esențial pentru că prin asigurarea acestuia, afacerile pot să se extindă în noi sectoare de piață sau să dezvolte linii de produse, beneficiind de un instrument util. Aon sprijină companiile în găsirea de soluții permițându-le să obțină o creștere constantă a operațiunilor, oferindu-le acces la informații despre contextul pieței, solvabilitatea clienților și recuperarea sumelor neplătite în cazuri de întârziere prelungită a plăților. Companiile care aleg asigurări de credit comercial operează în industrii, precum construcții, energie, bunuri de larg consum sau farmaceutice, deoarece acestea impun un nivel mai ridicat al expunerii, și în consecință al riscului.”,

a explicat Eugen Anicescu, director general Aon România.

În contextul economic actual, companiile acordă o prioritate crescută creșterii vânzărilor și consolidării capacităților financiare.

Soluțiile de creditare comercială reprezentând pentru companii strategii eficiente în fața provocărilor întâmpinate de companii. Soluțiile de creditare comercială contribuie la protejarea fluxurilor de numerar, la reducerea riscurilor asociate cu nerespectarea contractului sau neplata, asigurând un flux constant de venituri, precum și o stabilitatea financiară pe toată durata parteneriatului. De asemenea, sprijină reziliența lanțului de aprovizionare, minimizează riscurile și asigură continuitatea operațională și eficiența în afacerii.

„Expunerea de credit este la nivel maxim istoric, însă se plafonează, reflectând presiunile economice existente. Gradul de aprobare scade comparativ cu anul anterior, ca urmare a unei încorporări a presiunilor economice, precum șocuri de aprovizionare, inflație, dobânzi sau contextul geopolitic actual în bilanțul companiilor, cu o diversitate de evoluții (scăderi) sectoriale. Mai mult ca niciodată pe piața locală creditul comercial este principala sursă de finanțare a activității comerciale și în consecință se evidențiază nevoia soluțiilor de asigurare ale creditului comercial.”,

a menționat Eugen Anicescu.

Omnicredit, fintech-ul care oferă soluții de factoring și scontare online, lansează în România, un produs de finanțare a creditului furnizor pentru micile întreprinderi din orice domeniu de activitate care doresc să preia noi comenzi și livrări.

Fintech-ul oferă soluții online de factoring și de scontare a facturilor și marchează o premieră pentru România prin prefinanțarea contractelor într-un proces complet digital. De asemenea, reintroduce în portofoliu unul dintre produsele sale cunoscute, Microcredit Clasic, care permite clienților să acceseze credite de până la 100.000 de lei fără garanții imobiliare. Omnicredit estimează pentru acest an un volum de finanțare de peste 10 milioane de euro pentru cele două produse.

Creditul pentru plata către furnizori este destinat antreprenorilor români care au nevoie de finanțare pentru dezvoltarea afacerilor existente. Ca urmare a problemelor de cash flow și a lipsei de lichidități, aceștia nu pot demara sau onora noi contracte sau comenzi. Soluția vine în ajutorul lor prin prefinanțarea contractelor pentru noi comenzi sau livrări. Procesul de finanțare online durează până la 48 de ore din momentul în care documentele solicitate sunt încărcate pe platformă și pot varia în funcție de suma solicitată, minimum dovada noii comenzi sau a contractului care va fi onorat prin prefinanțare.

„Se resimte o mare nevoie de capital ca urmare a crizei și a proiectelor noi de investiții estimate a fi implementate în 2023, în special in sectorul de construcții și producție. De asemenea, turbulențele recente resimțite la nivelul sistemul bancar din SUA și Europa mă aștept să genereze o reticență a băncilor locale în ceea ce privește finanțarea. Se va crea o agitație care, pe termen mediu, va duce la micșorarea apetitului de risc pe zona bancară. Acești mici antreprenori nu au lichidități pentru a-și plăti furnizorii pe loc, așa cum se întâmplă în multe cazuri, iar noi suntem o soluție viabilă și rapidă pentru ei. Spre deosebire de alte produse de creditare din România, produsul Omnicredit se realizează 100% digital, de la înrolare, până la acțiunile ce urmăresc procesul de analiză și acordare a finanțării.”,

a declarat Elisa Rusu, CEO Omnicredit într-un comunicat.

Omnicredit a realizat o serie de sondaje pe baza de date internă, formată din aproximativ 12.000 de clienți aflați în diferite stagii, pentru a afla care sunt nevoile de finanțare ale micilor antreprenori în perioada actuală și în contextul dat de piață. Studiul a arătat că 40% dintre respondenți au avut nevoie de prefinanțarea contractelor sau a noilor comenzi, iar 50% au specificat nevoia de un microcredit clasic.

„Ne menținem misiunea de a sprijini segmentul de microîntreprinderi, ca parteneri de creștere reciprocă. Facem acest lucru prin interacțiunea constantă cu clienții noștri, interesul pentru nevoile lor și diversificarea ofertei noastre de produse. Lansăm creditul furnizor, dar și microcreditul de până la 100.000 lei fără garanții, ca răspuns la aceste nevoi, iar pentru acest an ne propunem să acordăm un volum de finanțare de minim 10 de milioane euro prin cele două noi produse.”,

a adăugat Elisa Rusu.

Compania deține un capital de finanțare de circa 6 milioane de euro din surse de capitaluri proprii și împrumuturi de la asociați, o linie de finanțare de la un fond de investiții specializat pe debit. Anul trecut, în premieră pentru o platformă digitală de finanțare din România, compania a primit o linie de creditare de la o bancă românească.

„Acest capital de finanțare ne ajută să ne extindem afacerea și să deservim și mai multe microîntreprinderi. În plus, suntem în proces de omologare în cadrul Codului European de Bună Conduită Pentru Furnizarea de Microcredite, astfel că punem accent pe impactul social al beneficiarilor finanțărilor noastre.”,

a completat Elisa Rusu.