La jumătatea acestui an, piața belgiană a camioanelor rezistă destul de bine în această perioadă de termene de livrare mai lungi și de incertitudine economică. Cu toate acestea, limitările cu care se confruntă diferitele fabrici duc uneori la schimbări surprinzătoare în rezultatele diferitelor mărci.
În primele 6 luni ale anului 2022, în Belgia au fost înmatriculate 4.351 de camioane, cu 4 unități mai puțin decât în 2021. Segmentul ușor (vehicule de la 3,5 la 6 tone) pierde mai mult de 41%, în timp ce autotractoarele cresc cu 18,7%. Între cele 2 extreme, curba este liniară: -31% pentru camioanele de la 6 la 16 tone și -11,2% pentru camioanele de peste 16 tone.
Aceste cifre sunt, bineînțeles, influențate mai mult de capacitatea de producție a fabricilor decât de numărul de comenzi înregistrate, susține Transportmedia. Acest lucru este confirmat de o privire mai atentă la rezultatele diferitelor mărci. Marele câștigător este Volvo Trucks, care a reușit să crească numărul de înmatriculări de la 693 la 1.097 de unități în 6 luni și și-a văzut cota de piață totală crescând de la 15,9% la 25,2%.
În cadrul aceluiași grup, Renault Trucks se descurcă de asemenea bine, cu o creștere de 4 puncte procentuale a cotei de piață a tractoarelor. DAF a primit, de asemenea, 250 de înmatriculări în plus, mai ales pentru seria grea produsă la Eindhoven (+298 de tractoare).
Cu o singură excepție, toți ceilalți producători au scăzut, ceea ce înseamnă că diferența dintre cei 2 lideri (Volvo și DAF) și cel de-al treilea (Mercedes-Benz) este de 9,8 puncte procentuale din cota de piață. Grupul industrial cel mai afectat de situație este Traton, cu o pierdere de 478 de unități, din care 355 pentru MAN și 123 pentru Scania. Există, de asemenea, un declin puternic la Iveco (-144 de unități în total).
Un câștigător neașteptat e Ford Trucks, ale cărui fabrici sunt încă capabile să livreze în termen de 6 luni și care profită de acest lucru pentru a plasa vehicule în mai multe flote belgiene mari, cum ar fi Snel, Vuylsteke și De Rudder. Constructorul turc a înmatriculat deja 130 de vehicule în acest an, iar cota sa de piață se ridică la 4,8% pentru primele 6 luni ale anului. Acesta este nivelul pe care Nathalie Noyens (director general al Ford Trucks Belgia) îl spera după 5 ani. Doar în luna iunie, Ford Trucks Belgia a obținut o cotă de piață de 7,6%, în fața Iveco și MAN.
Conform datelor de la DRPCIV, în primele trei luni din 2022 au fost înmatriculate pentru prima dată în România 1.843 de autovehicule comerciale noi de peste 16 t, din care 1.717 autotractoare și 126 de șasiuri, față de 1.461 în perioada similară din 2021, dintre care 1.402 au fost autotractoare și 59, autoșasiuri.
În clasamentul autotractoarelor conduce Mercedes-Benz, cu 360 de unități (față de 286 în primul trimestru din 2021), urmat de Volvo Trucks, cu 323 (278), și MAN, cu 281 (185).
Pe locurile următoare sunt DAF, cu 269 în 2022 și 230 în 2021, Ford, cu 162/126, Renault Trucks, cu 141/81, Iveco, 92/73, și Scania, cu 89 în 2022 și 130 în 2021.
Iar dintre cele 126 de șasiuri (în primul trimestru din 2021 au fost 59), 58 sunt Ford (24 în perioada similară a anului trecut), 25 sunt Renault Trucks (producătorul francez nu a vândut niciun șasiu nou în primele trei luni din 2021), 16 sunt IVECO (5 în 2021) și 11 sunt Mercedes-Benz (2 în 2021). Urmează în clasament Scania (6 în 2022 și 3 în 2021), Faun Expotec (4/0), MAN (3/10), DAF (2/4) și Schwing (1, la fel ca în primul trimestru din 2021).
02.10.2020
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit