Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Mercedes-Benz Trucks a câştigat ediţia 2021 a premiilor pentru inovaţie la camioane cu soluţiile sale de mobilitate electrică, care includ modelul electric eActros pe baterii (BEV – „Battery Electric Vehicle“), planificat să intre în producţia de serie în 2021, şi versiunea electrică Mercedes-Benz GenH2 pe celule de hidrogen (FCEV), care va începe testele operaţionale în 2023.

Prestigiosul trofeu i-a fost înmânat simbolic lui Martin Daum, președinte al Consiliului de Administrație al Daimler Truck AG, și lui Sven Ennerst, șeful departamentului de dezvoltare al Daimler Trucks, prin intermediul unui videoclip, la sediul central din Stuttgart, Germania.

Distincţia Truck Innovation Award, care recunoaște atât progresul tehnologic semnificativ, cât şi tranziția energetică spre soluţii prietenoase cu mediul, a fost acordată de către juriul International Truck of the Year (IToY) – un grup de 25 de jurnalişti specializaţi pe vehicule comerciale, reprezentând reviste importante de camioane din Europa și Africa de Sud. Cu un scor câștigător de 128 de voturi, camioanele electrice Mercedes-Benz au devansat conceptele BEV de la Volvo Trucks și a doua generație a DAF CF Electric.

Juriul IToY, care a avut oportunitatea să cunoască prototipul anterior al eActros și modelul cel mai apropiat de producţia de serie, a apreciat manevrabilitatea eActros cu baterii în aplicațiile de distribuție, precum și performanța acestuia în termeni de accelerație și conducere. Mai mult, jurnaliștii IToY au lăudat ușurința în exploatare, pentru o tranziție rapidă și ușoară de la vehiculele convenționale, cu motoare cu ardere internă.

De asemenea, membrii juriului IToY au apreciat abordarea Mercedes-Benz Trucks faţă de electro-mobilitate, care se bazează pe o strategie clară pe termen lung, pe o platformă de propulsie electrică modulară, dezvoltată pentru a fi uzilizată la nivel global, dar și pe dezvoltarea internă a principalelor componente cheie. Este vorba despre de un portofoliu larg, care se întinde de la versiunea de pre-producție eActros până la eActros Long Haul alimentat de la baterie şi până la conceptul GenH2 Truck, pentru aplicații de transport pe distanțe lungi.

Rezumând votul juriului, președintele IToY, Gianenrico Griffini, a declarat: „Formarea transportului neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon necesită dezvoltarea rapidă a camioanelor cu baterie electrică și cu celule de combustibil. Această dezvoltare trebuie susținută de o strategie de electro-mobilitate pe termen lung, exact ceea ce face Mercedes-Benz Trucks.”

Conform regulilor IToY, pentru ca un vehicul să fie nominalizat la Truck Innovation Award, acesta trebuie să fie echipat cu tehnologie avansată, să aibă peste 3,5 tone şi să aibă un sistem de propulsie alternativ. O altă variantă este aceea ca vehiculul să prezinte soluții tehnologice inovatoare: de conectivitate (fie că este vorba de sisteme de conducere semi- sau complet autonome), capacitate de „platooning” (deplasare în convoi) sau servicii de asistență avansate, cum ar fi diagnoza de la distanță.

Daimler a raportat rezultate bune pe primele trei trimestre ale anului, ca urmare a portofoliului de produse de înaltă calitate și revenirii de pe numeroase piețe, dar și datorită unei discipline bune a costurilor și măsurilor luate pentru păstrarea lichidităților. Dar transformarea companiei este o cursă pe distanță lungă, deci procesul trebuie continuat, așa cum declară Harald Wilhelm, membru al Bordului Daimler AG și responsabil pentru Finanțe & Control în cadrul Daimler Mobility.

Compania a vândut în total 772.000 de autovehicule, față de 839.300 în perioada similară din 2019, obținând o cifră de afaceri de 40,3 miliarde de euro, față de 43,3 în 2019, și un profit brut de 2,2 miliarde de euro, față de 1,8 în 2019.

Vânzările diviziei Mercedes-Benz Cars & Vans au scăzut cu 4% față de primele trei trimestre din 2019, până la 673.400 de unități, dar EBIT ajustat a crescut de la 1,868 la 2,417 milioane de euro, ca urmare a prețurilor mai bune și a reducerii semnificative a costurilor fixe. Pe de altă parte, veniturile au fost afectate negativ de cheltuielile cu restructurarea, de 297 de milioane de euro, care includ programul de optimizare a costurilor (229 de milioane de euro) și cheltuielile pentru ajustarea și realinierea capacităților din rețeaua globală de producție, în paralel cu intenția de a vinde fabrica din Hambach (Franța) – ambele inițiative vor reduce costurile fixe pe termen mediu și lung.

Divizia Daimler Trucks & Buses a avut vânzări cu 26% mai mici decât în 2019, până la 99.300 de vehicule, iar EBIT ajustat a fost de 603 milioane de euro, față de 838 de milioane de euro în primele trei trimestre din 2019. Veniturile au fost afectate negativ de contractarea piețelor din cauza pandemiei Covid-19, iar măsurile luate au scăzut costurile în toate zonele operaționale. Costurile fixe au fost reduse semnificativ, ceea ce a avut impact vizibil asupra veniturilor. Totuși, această divizie a avut o creștere importantă a comenzilor în cele mai multe regiuni cheie față de primul trimestru al anului și față de trimestru al treilea din 2019 în Europa și America de Nord.

În ceea ce privește noua divizie Daimler Mobility, cifra de afaceri a crescut de la 18,3 la 18,7 miliarde de euro, iar EBIT ajustat de la 469 la 601 milioane de euro. Rezultatele mai bune s-au datorat mai ales măsurilor de optimizare a costurilor. Mai mult, ca urmare a răspunsului din prima jumătate a anului la pandemia Covid-19, nu au fost necesare adăugiri la provizioanele privind riscul de credit în al treilea trimestru al anului.