Deschiderea unui nou punct internațional de trecere a frontierei de stat Bumbăta (România) – Leova (Republica Moldova) a fost aprobat prin hotărâre miercuri de către Guvern, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
Decizia a fost luată pentru fluidizarea traficului de mărfuri și pasageri în zona de frontieră cu Ucraina și Republica Moldova, precum și reducerea timpului de așteptare la celelalte puncte de trecere a frontierei de stat.
De asemenea, conform actului normativ la Punctul Vamal de Frontieră Bumbăta va fi amenajat un punct vamal de frontieră în subordinea Biroului vamal de frontieră Albița pentru traficul internațional rutier, în sectorul unui pod flotant care urmează a fi instalat între localitățile respective.
„După debutul agresiunii militare ruse din Ucraina, Guvernul României a făcut demersuri continue de a sprijini autoritățile din Ucraina, dar și cetățenii ucraineni, inclusiv din perspectiva fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, fie că ne referim la granița cu Ucraina sau la granița cu Republica Moldova, de asemenea, utilizată pentru tranzitul de mărfuri, dar și de persoane dinspre Ucraina. Ca atare, continuă demersurile de a reduce timpii de așteptare, atât în privința tranzitului comercial, cât și în privința cetățenilor.”,
potrivit Guvernului.
Operaționalizarea punctului de trecere Bumbăta-Leova va fi realizată după asigurarea infrastructurii corespunzătoare, a personalului și a utilităților necesare, în vederea desfășurării unei bune condiții a controlului de frontieră. Dan Cărbunaru a mai precizat că Guvernul a mai acceptat, printr-un memorandum, punctul de trecere a frontierei de la Isaccea, respectiv Orlovka din Ucraina. Acesta va funcționa și în regim portuar pentru a ameliora tranzitarea frontierei de stat dintre România și Ucraina, care în prezent funcționează în regim de bac.
02.10.2020
Ultimul număr: Decembrie 2024
Revista Tranzit
Rămâi la curent cu ultimele ediții ale revistei Tranzit