Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

11 asociații profesionale din Polonia, printre care și unele din transporturi (Asociația de Transport și Logistică TLP și Asociația Națională a Angajatorilor din Transportul Rutier) fac apel la ministerele ce pot pune în aplicare politici de migrație și le cer să susțină imigrația economică legală – importantă, spun ele, pentru creșterea prosperității din țară – să facă o distincție clară între aceasta și imigrația ilegală și să sprijine lupta împotriva celei din urmă. Demersul lor vine pe fondul tensiunilor geopolitice din zonă, al provocărilor cu care se confruntă UE și al atitudinii agresive a unor țări precum Rusia, care fac ca securitatea să fie o valoare nenegociabilă, dar care poate fi reconciliată cu o deschidere controlată, necesară față de străinii care pot aduce valoare adăugată.

Asociațiile arată că situația de pe piața muncii din această țară este fără precedent de bună, câtă vreme rata șomajului este foarte scăzută de mai mulți ani – una dintre cele mai scăzute din UE; în mai 2024 a fost de 5%, cea mai scăzută din noiembrie 2023 încoace. Iar rata activității economice fluctuează, dar se situează la cele mai mari valori din ultimii 20 de ani.

Pe de altă parte, atrag atenția semnatarii scrisorii, pe lângă creșterea economică spectaculoasă din ultimii 30 de ani, unele dintre aceste date se datorează și demografiei nefavorabile, și piața caută în continuare noi angajați, de exemplu, în sectorul IT, unde, potrivit datelor oficiale, există un deficit de aproximativ 150.000 de specialiști, în transporturi, unde deficitul de șoferi profesioniști este tot cam de 150.000 de persoane, în sistemul judiciar, producție, construcții și HoReCa.

Aceste deficite sunt structurale și imposibil de rezolvat prin măsuri simple și rapide și nu pot fi acoperite în totalitate de polonezi. Iar în timp nevoia de personal a firmelor va crește, ca și presiunea asupra sistemelor de securitate socială, de sănătate și a altor servicii publice. Și aici imigrația economică legală este văzută ca o soluție absolut necesară.

Mulți imigranți lucrează deja în Polonia, amintesc asociațiile profesionale, integrându-se în societate și generând venituri pentru finanțelor publice. Cifrele fluctuează, dar sigur cel puțin două milioane de ucraineni rămân la muncă în Polonia în fiecare an. Însă și acest rezervor, utilizat pe scară largă de economia poloneză, se apropie de sfârșit, iar când se va termina războiul unii cetățeni ucraineni vor dori să se întoarcă acasă și să ia parte la reconstrucția țării, deci Polonia trebuie să se deschidă către alte state. Pentru că imigranții legali, care nu sunt clienți ai sistemului de protecție socială, ci sunt responsabili pentru o parte semnificativă a creșterii economice, vor fi tot mai importanți în deceniile următoare. În afară de aceștia, asociațiile profesionale pledează pentru activarea persoanelor care, din diverse motive, nu sunt active pe piața muncii (persoanele cu handicap, persoanele în vârstă, femeile după concediul de maternitate ș.a.).

… atrage atenția Philippe Degraef, directorul asociației profesionale FEBETRA. Iar soluții miraculoase pentru a rezolva deficitul de pe piața muncii nu există – dacă ar fi existat, ar fi fost deja puse în practică. Nici dacă ar crește la 80% rata de ocupare a forței de muncă lucrând mai mult și implicând șomerii, bolnavii și persoanele inactive, tot nu va scădea deficitul de pe piața forței de muncă.

O parte din răspuns, în opinia directorului FEBETRA, poate veni din digitalizare și automatizare, dar nu toate activitățile se pretează la fel de mult la asta, iar camioanele autonome nu vor fi o realitate decât în viitorul îndepărtat, deoarece, deși tehnologia avansează rapid, elaborarea cadrului juridic în care ele să poată lucra este abia la început.

Migrația forței de muncă din afara UE este un subiect sensibil din punct de vedere politic, în special pentru lucrătorii slab calificați, dar directorul FEBETRA crede că ideea nu trebuie respinsă complet, mai ales că pentru unele categorii profesionale, în care se includ și șoferii de camion, importul din țările cu excedent de forță de muncă devine o necesitate pentru a rezolva deficitul structural din Europa. Doar că, pentru a elimina imediat orice indiciu de dumping social, FEBETRA subliniază și de această dată că lucrătorii străini trebuie să beneficieze de același contract de muncă și aceleași salarii și condiții de muncă pe care le au și colegii lor belgieni. Contrar a ceea ce se pretinde în unele cercuri, Philippe Degraef mai subliniază că migrația nu este neapărat un cost, ci poate fi o soluție reciproc avantajoasă: transportatorii își pot crește cifra de afaceri, iar lucrătorii extracomunitari se fac utili și câștigă un salariu decent. În plus, statul beneficiază de contribuții suplimentare la asigurările sociale, ceea ce nu se întâmplă când muncitorii străini lucrează ilegal în Belgia.