Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Potrivit Deloitte, sectorul auto are nevoie de o serie de pachete de masuri specifice care sa impulsioneze dezvoltarea, printre care se pot regasi facilitatile fiscale acordate in sectorul constructiilor sau imbunatatirea considerabila a celor existente privind cercetarea-dezvoltarea. Astfel de pachete de masuri sunt cu atat mai necesare cu cat tarile din regiune (spre exemplu, Ungaria) acorda o atentie deosebita acestui sector prin stimulente fiscale, dar si alte ajutoare de stat.

In plus, pachetele de masuri adresate industriei auto trebuie sa tina cont, dincolo de importanta industriei pentru economie, de faptul ca forta de munca din domeniu este una deja experimentata, atat la nivel mediu, cat si de top management.
 
Totodata, autoritatile trebuie sa inceapa sa gandeasca in perspectiva, sa anticipeze trendurile din domeniu. Spre exemplu, sa vina cu pachete de stimulare in contextul in care tendinta de consum este deja directionata catre masini electrice, iar producatorii, inclusiv cei de componente, ar putea fi din ce in ce mai interesati sa isi schimbe sau sa isi imbunatateasca liniile de productie pentru a fabrica elemente necesare masinilor electrice. Astfel de pachete de stimulare (fiscale, granturi, ajutoare de stat etc.) s-ar putea orienta, cu precadere, tot spre zona cercetarii-dezvoltarii, cu atat mai mult cu cat trecerea la productia de masini electrice (si de componente auto necesare acesteia) poate fi privita ca o activitate inovatoare. 
 
Schimband sectorul, si anume de la producatori la importatori si distribuitori auto, si avand in vedere nevoia stringenta de a aduna bani la bugetul de stat, ar trebui tratata ca o prioritate fiscalizarea comertului cu autovehicule second-hand – legislatie exista, ramane doar sa se puna in practica. Si poate nu doar ca efort singular al Romaniei, ci si al mai multor state membre UE. Solutii exista, iar importanta strategica a industriei auto reclama o atentie sporita din partea autoritatilor.

Cererea de masini electrice creste semnificativ in Uniunea Europeana, sustinuta de politicile privind protectia mediului, de angajamentele marilor firme in aceasta directie, dar si de schimbarea de atitudine a consumatorilor, conform celei mai recente editii a studiului Deloitte Automotive Consumer efectuat in Europa.

Dintre consumatorii chestionati, italienii sunt cei mai interesati de automobilele dotate cu sisteme alternative de propulsie, 58% dintre acestia sustinand ca au in vedere un astfel de sistem pentru urmatorul autovehicul pe care il vor achizitiona. Procentul este in urcare de la 51%, anul trecut. Pe de alta parte, cea mai mare crestere a interesului pentru masinile electrice si/sau hibrid s-a inregistrat in Marea Britanie, de la 27% in 2018, la 37% in 2019. „In Romania, pentru promovarea autovehiculelor electrice, Ministerul Mediului a implementat programul de stimulare a achizitionarii de masini electrice si hibrid si, de la un an la altul, constatam o crestere a preferintei consumatorilor romani pentru astfel de autovehicule. In primele 10 luni ale anului 2019, pe piata din Romania s-au vandut 5.283 de masini electrice si hibrid, in crestere cu peste 50% fata de aceeasi perioada a anului anterior, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor Auto din Romania. Cu toate acestea, numarul masinilor de acest gen ramane scazut in tara noastra, din cauza faptului ca sunt inca scumpe pentru majoritatea romanilor”, sustine Ciprian Gavriliu, Partener Servicii Fiscale si Juridice, Deloitte Romania, si Lider al Serviciilor de Consultanta pentru Sectorul Auto.
In privinta autovehiculelor autonome, increderea consumatorilor pare sa stagneze, dupa ce aceasta a crescut in 2018 fata de anul anterior, arata studiul. Pe masura ce noile tehnologii au o aplicabilitate tot mai mare, consumatori incep sa isi puna intrebari cu privire la standardele de siguranta oferite de autovehiculele autonome si devin mai rezervati fata de aceasta idee. Autorii studiului spun ca aceasta reticenta poate fi explicata prin seria de incidente din ultima perioada in care au fost implicate autovehiculele autonome.
Cei mai multi consumatori sunt de parere ca autoritatile nationale trebuie sa exercite un control semnificativ asupra productiei si utilizarii autovehiculelor autonome. Majoritatea europenilor, dar nu numai, solicita o „supraveghere semnificativa” a acestui sector. Procentele variaza intre 58% in Austria si 73% in Olanda.
In ceea ce priveste gradul de conectare a masinilor, opiniile consumatorilor sunt mixte. 60% din italieni considera benefica dotarea acestora cu mai multe tehnologii care le permit sa fie conectate, aproximativ dublu fata de germani (35%) sau austrieci (29%). Parerile consumatorilor difera si in functie de anumite aspecte, cum ar fi siguranta datelor biometrice colectate si generate de vehiculele conectate.
La realizarea studiului Deloitte Automotive Consumer au participat aproximativ 9.300 de consumatori din sapte tari europene – Germania, Italia, Austria, Marea Britanie, Franta, Belgia si Olanda.