Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Polițiștii rutieri din Slovenia au oprit în timpul unui control de rutină efectuat pe autostrada A-1, în afara localității Lopata, un șofer de autobuz român care avea atașată de vehicul o remorcă cu două axe, prinsă cu funii destinate asigurării încărcăturii din cauza deteriorării cârligului de remorcare.

În urma controlului mai amănunțit al autobuzului și a remorcii, polițiștii au mai constatat faptul că anvelopele remorcii erau foarte uzate, profilul fiind mâncat aproape complet. Evident, remorca a fost scoasă din trafic din cauza defecțiunii tehnice identificate.

De asemenea, s-a descoperit manipularea aparatului tahograf și depășirea timpului de conducere de către șoferul de autobuz. Potrivit autorităților slovene, acesta a fost amendat cu 870 de euro, iar firma din România, care deține autobuzul, a fost amendată cu 6.400 de euro.