Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

SLS Cargo devine cel mai nou chiriaș în P3 Bucharest A1, la km 13 pe autostrada București-Pitești, chiar în apropierea șoselei de centură a Capitalei. Compania de logistică și transport a închiriat aici 15.500 de mp, iar tranzacția a fost reprezentată de JLL.

Noua locație consolidează sub același acoperiș operațiunile logistice ale SLS Cargo din jurul Bucureștiului. „Amplasarea noului centru de depozitare SLS Cargo într-una dintre cele mai dinamice zone logistice și industriale din România, chiar lângă A1, face parte din strategia companiei de a oferi cele mai bune servicii clienților din București și din împrejurimi. P3 Bucharest A1 este alegerea perfectă pentru SLS datorită poziției sale strategice și a posibilității de extindere ulterioară. De asemenea, flexibilitatea proprietarului și calitatea clădirilor au fost criterii foarte importante pentru SLS Cargo în procesul de identificare a celei mai bune soluții de consolidare a operațiunilor sale logistice“, a declarat Mihai Escu, consultant Industrial Department JLL Romania, care a reprezentat SLS în tranzacția de închiriere.

Compania de servicii logistice SLS Cargo a început operațiunile în 2014 prin deschiderea primului său birou operațional în București. În 2015, activitatea companiei s-a dezvoltat prin deschiderea a două noi locații în Rădăuți și Constanța, urmată în 2016 de inaugurarea primului depozit SLS Cargo din București. Odată cu formarea unei noi echipe, 2017 a însemnat și deschiderea primului terminal feroviar din București operat exclusiv de SLS Cargo. În 2018, compania și-a deschis primele birouri în Bulgaria și Italia.

Începând cu 2019, SLS Cargo și-a consolidat poziția de jucător pe piața serviciilor de transport și logistică, operând 25.000 mp de spațiu de depozitare în patru locații din Mogoșoaia, Bâcu, Buftea și Cluj. Iar anul acesta, FAN Courier a devenit principalul acționar al SLS Cargo, prin preluarea pachetul majoritar de acțiuni.

Suntem foarte bucuroși să întâmpinăm SLS Cargo în Parcul P3 București A1. Este un privilegiu să începem o colaborare cu o companie antreprenorială și dinamică și suntem gata să oferim sprijinul nostru deplin pentru dezvoltarea business-ului aflat în plin proces în expansiune. SLS Cargo a închiriat integral una dintre clădirile de referință din parcul nostru, care, împreună cu platforma din jurul acestuia, se potrivesc foarte bine operațiunilor actuale ale companiei. Mulțumesc JLL pentru profesionalism și sprijin în încheierea acestei tranzacții”, a declarat Sînziana Pardhan, Managing Director P3 România.

Tendința de consolidare a operațiunilor logistice în vederea optimizării lanțului de aprovizionare cu rețelele de retail continuă să se manifeste destul de intens pe piața industrială locală, oferind astfel posibilitatea de a vedea și pe viitor tranzacții similare.

Cererea totală de spații industriale și logistice în România în primul semestru al anului 2020 a ajuns la aproape 269.000 mp, puțin peste cei 260.000 mp raportată în primul semestru din 2019. Retailerii au fost cei mai activi chiriași, urmați de companiile de logistică.

P3 Bucharest A1 este cel mai mare parc multifunctional din București, având 380.000 mp dezvoltați în 14 clădiri, o stație de înaltă tensiune, un terminal feroviar, precum și un teren suplimentar care permite dezvoltarea a încă 100.000 metri pătrați de spații adiționale.

Petrisor Praporgescu, director executiv SLS Cargo, spune ca activitatea de transport a companiei s-a redus destul de mult in aceasta perioada, atat international cat si intern, din cauza faptului ca multi dintre clienti au suspendat activitatea. Momentan, depozitele sunt cele care functioneaza la capacitate normala. 
 
,,Activitatea noastra presupunea livrarea produselor electrocasnice la diferiti distribuitori mici-medii, care au fost fortati sa-si suspende activitatea din cauza COVID-19, plus un contract cu un important retailer de articole sportive, care de asemenea a suspendat toate activitatile cu publicul in magazinele sale la nivel national, dar si in Bulgaria, acolo unde suntem distribuitori/furnizori unici. Pe partea de materiale de constructii, acolo unde suntem unii din marii jucatori pe partea de transport din Romania, inca mai exista activitate la Depozitul nostru din Buftea, gratie serviciului de transport feroviar. Speram ca in urmatoarea perioada sa putem distribui aceste marfuri. Momentan activitatea pe santiere este in plina desfasurare, asa incat speram ca transporturile sa nu sufere modificari prea mari’’, explica Petrisor Praporgescu, directorul executiv al SLS Cargo. 
 
In prezent, compania se focuseaza pe finalizarea curselor pe care le are in desfasurare, curse pentru materiale de constructii, dar si pe livrarea de bunuri din categoria FMCG, unde are stocuri in depozitele proprii. ,,Livram la depozitele hypermarketurilor si este o activitate care functioneaza, insa per total, raportat la o discutie procentuala scaderea volumelor este de circa 80%’’. 
Pe international vestile sunt ceva mai bune, dar diferentele nu sunt foarte mari, potrivit directorului executiv, multe dintre comenzi fiind pe “Comunitate” sau tari din afara UE, in special Rusia, Ucraina, Republica Moldova. ,,Inca nu s-a restructurat total activitatea in zona aceasta si asta ne ajuta. Spre exemplu, avem cateva proiecte importante in desfasurare, si anume, Germania-Rep Moldova, 1200 to, ceva similar si pe relatia Austria – Rep Moldova. Am avut exporturi in Bosnia sau Rusia, lucrurile inca functioneaza, dar la volume din ce in ce mai mici. Totul depinde si de profilul activitatii clientilor pe care ii avem in portofoliu’’, a explicat Petrisor Praporgescu. 
 
Desi a suspendat temporar activitatea unui depozit, dedicat unui singur client de mobila care si-a inchis magazinele din cauza carantinei instaurate in urma COVID-19, angajatii SLS au fost redistribuiti pe celelalte depozite, acolo unde activitatea este in plina desfasurare, in special datorita clientilor din FMCG. O mica scadere se vede insa pe distributia paletizata, SLS Cargo fiind membru in reteaua Pall-EX. ,,Incercam sa optimizam cat mai mult activitatea, astfel incat angajatii nostri sa nu fie afectati si sa evitam luarea unor decizii nepotrivite. Spre exemplu, am solicitat companiilor de leasing cu care avem contracte, supendarea ratelor pentru o perioada de minim 3 luni, cu extensie daca situatia o va impune. Consideram ca este primul pas sanatos pentru a putea dispune de lichiditati in aceasta perioada. Consideram ca nu face sens sa platim rate pentru anumite bunuri (camioane) – pe care nu le putem folosi. Companiile de leasing au fost intelegatoare. Nu in ultimul rand, clientii nostri continua sa achite facturile la timp astfel incat sa nu avem probleme de lichiditate’’, a mai spus Petrisor Praporgescu, directorul executiv al SLS Cargo.