Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Costurile serviciilor din Germania au crescut în al doilea trimestru din 2024 cu 2,3% comparativ cu perioada similară din 2023 și cu 1% față de primul trimestru din 2024, iar costurile pe care producătorii de bunuri le au cu transportul rutier, expedierea de mărfuri și logistica sunt cu 3,3% mai mari decât în 2023, conform institutului german de statistică Destatis citat de publicația Verkehrs Rundschau.

Potrivit Destatis, scumpirea este cauzată mai ales de expedierea de marfă, care costă cu 6,7% mai mult decât în al doilea trimestru din 2023, și de transportul rutier (+6%, mai ales ca urmare a creșterii taxei de drum și a costurilor salariale și de personal).

Dar și costurile cu transportul maritim au crescut în trimestrul al doilea din 2024, cu 4,6% față de aceeași perioadă din 2023, din cauza incidentelor de la Marea Roșie, și sunt în ușoară scădere, cu 1,1%, față de trimestru anterior, în condițiile în care însă în primul trimestru din 2024 crescuseră cu 26,6% față de ultimul trimestru din 2023. Deci între timp tarifele de transport maritim s-au stabilizat la un nivel ridicat.

În ceea ce privește prețurile serviciilor poștale, de transport expres și de curierat, ele au crescut cu 1,2% față de același trimestru al anului precedent, ca urmare a costurilor mai mari cu energia și cu personalul.

Conform datelor Biroului Federal de Statistică (Destatis), în prima jumătate a lui 2024, schimburile comerciale dintre România și Germania au crescut cu 3,9% față de aceeași perioadă din 2023, atingând 21,7 miliarde de euro.

Importurile și exporturile dintre România și Germania au totalizat 21,7 miliarde de euro, reprezentând o creștere de 3,9% față de aceeași perioadă a anului anterior (primele șase luni 2023: 20,5 miliarde de euro).

Exporturile Germaniei către România au însumat 11,8 miliarde de euro, în creștere cu 6%, iar importurile din România au fost de 9,93 miliarde de euro, cu 1,4% mai mult față de 2023. România ocupă acum locul 16 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei, urcând de pe locul 17 de la finalul lui 2023 și de pe locul 21 din 2022.

„Ne bucură evident faptul că relațiile comerciale bilaterale s-au intensificat, în ciuda situației economice dificile din Europa și în special din Germania. Cu toate acestea, scăderea exporturilor românești către Germania reflectă evoluția economică mai slabă din Germania, în special situația foarte tensionată din sectorul auto, dar nu numai. Atât în Germania, cât și în România trebuie să ne concentrăm pe creșterea competitivității amplasamentelor investiționale. Poveri suplimentare, cum ar fi măsurile fiscale de tip creșteri de taxe, sau îndatoriri birocratice suplimentare nu ajută deloc companiile. Investițiile în infrastructură (transport, rețeaua energetică) și în sistemul educațional, reducerea birocrației, creșterea investițiilor de stat în sectoare cheie sunt mai necesare ca niciodată.”,

a declarat Sebastian Metz, director general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane.